Albinele şi muştele

Cu mai mulţi ani în urmă, într-o dimineaţă frumoasă de vară stăteam în grădina casei la rugăciune şi meditaţie. După timpul de citire şi meditaţie asupra textului biblic pentru ziua respectivă am mai zăbovit puţin în grădină. Pe când admiram frumuseţea florilor în lumina plăcută a dimineţii, atenţia mi-a fost captată de o mulţime de albine ce zburau de la o floare la alta. Apoi am observat în colţul grădinii, înspre poartă, un roi de muşte la tomberonul de gunoi.

Mi s-a părut interesant că în curtea mea erau în acelaşi timp albine şi muşte. Urmărind mai atent comportamentul albinelor şi muştelor am observat că albinele sunt atrase de flori, iar muştele de gunoi.

Ecclesia in perspectiva relatiei dintre credinta si fapte II

II. Cand vorbim despre relatia dintre credinta si comportament, avem de-a face cu oameni care nu invoca, neaparat, deosebiri doctinare pentru a-si jutifica stilul de viata. In general si in mod teoretic, ei sunt de acord cu doctrinele, dar credinta pe care pretind ca o au nu se regaseste in faptele lor. Ei participa la slujbele religioase, dar comportmentul lor este in contrast izbitor cu credinta lor. Argumentele pe care le invoca aceasta categorie de oameni se indind pe o paleta larga de la:

a)  neputinta omului de a practica standardele Scripturii, pana la,

z) invocarea pacatelor altora drept scuza.

a) Cei care spun ca noi nu ne putem compara cu sfintii din vechime, de fapt vor sa sustina idea ca Dumnezeu nu asteapta de la noi o viata chiar atat de curata si corecta ca si in timpurile biblice. Altfel spus, pentru noi, Dumnezeu ar face rabat de la standardele sfinteniei Lui. Nimic nu poate fi mai nebiblic in legatura cu sfintenia lui Dumnezeu:

„Ca niste copii ascultatori, nu va lasati tarati in poftele pe care le aveati altadata, cand erati in nestiinta. Ci, dupa cum Cel ce v-a chemat este sfant, fiti si voi sfinti in toata purtarea voastra. Caci este scris:’Fiti sfinti, caci Eu sunt sfant'” (I Petru 1:14-16).

Tocmai datorita faptului ca Dumnezeu nu-si negociaza standardele sfinteniei, una dintre datoriile bisericii este pastrarea integritatii morale a comunitatii de credinta:

Ecclesia in perspectiva relatiei dintre credinta si fapte I

Orice observator atent al spatiului religios din zilele noatre poate remarca faptul ca asa numitii crestini se deosebesc intre ei nu doar prin ceea ce tine de specificul denominatiei de care apartin, ci chiar in cadrul aceleasi denominatii, prin ceea ce tine de profunzimea si autenticitatea vietii spirituale. Fiecare denominatie crestina are:

I. Un set de invataturi fundamentale care constituie temelia credintei respective;

II. Un set de valori comportamentale care exprima practica vizibila a a acelei credintei.

1. Apartenenta formala la o denominatie, in absenta acceptarii doctrinelor fundamentale, indica prezenta unei duplicitati intelectuale, spirituale si morale a persoanei respective. Duplicitatea poate avea multe cauze, de la lasitate pana la interese ascunse. Este cunoscut faptul ca o grupare crescanda de duplicitari incearca sa-si acopere adevarata fata ascunzandu-se, in general, dupa o masca hermeneutica (interpretarea textelor sacre). Este adevarat ca anumite texte sacre (Scripturi) sunt mai criptice si prin urmare mai greu de interpretat. Adevarul acesta il afirma si Apostolul Petru cand vorbeste despre epistolele Apostolului Pavel:

„In ele sunt unele lucruri grele de inteles, pe cari cei nestiutori si nestatornici le rastalmacesc ca si pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor” (II Petru 3:16).

In esenta, Apostolul Petru spune ca oamenii care rastalmacesc Scripturile ( le interpreteaza deformat) au doua mari probleme:

a) intelectuale (nestiutori, nu au platit pretul studiului corect al Scripturilor) si

b) caracteriale (nestatornici, schimbatori, fara integritate si consecventa).

a). Cei care nu au urmat calea corecta a interpretarii Scripturilor sunt osanditi prin insusi faptul ca la inceputul Epistolei, Apostolul Petru explica hermeneutica biblica de urmat:

„Fiind ca mai intai de toate, sa stiti ca nici o proorocie din Scriptura nu se talcuieste singura, caci nici o proorocie n-a fost adusa prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, manati de Duhul Sfant” (II Petru 1:20-21).

Altfel spus, Dumnezeu care a inspirat Scripturile prin Duhul Sfant nu se contarzice pe Sine in Scripturi. Acest adevar este descoperit cu usurinta de catre toti oamenii credinciosi, care nu scot textele biblice din context si nu se ascund dupa textele neclare.

Cu privire la orice subiect abordat in Biblie exista texte care vorbesc clar pe intelesul copiilor. Daca in legatura cu acel subiect exista si texte mai putin clare, calea corecta de interpretare este aceasta: in lumina textelor clare se interpreteaza textele mai putin clare.

Caracteristica oamenilor duplicitari este exact calea inversa: in ceata textelor neclare vor sa intunece lumina textelor clare. Concluzia Apostolului Petru cu privire la acesti oameni este clara: „spre pierzarea lor.”

b). Cei care au probleme de caracter sunt descrisi de Apostol in cuvinte clare:

„Oamenii acestia sunt niste fantani fara apa, niste nori alungati de furtune: lor le este pastrata negura intunerecului. Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele carnii si cu desfranari, pe cei ce de abia au scapat de cei ce traiesc in ratacire. Le fagaduiesc slobozenia in timp ce ei insisi sunt robi ai stricaciunii. Caci fiecare este robul lucrului de care este biruit” (II Petru 2:17-19).

Aroganta, flecareala, carnalitatea si promisiunile de libertate sunt elemente din dotarea acestor oameni fara caracter. Grupul tinta al activitatii lor de racolare sunt oamenii imaturi in credinta si cei frustrati la gandul ca nu au libertate suficienta in cadrul bisericii de care apartin. Calea ingusta trebuie largita pentru acesti oameni, altfel nu au libertate suficienta pentru manifetarea firii lor carnale. Recrutarea altor nemultumiti devine prioritate misionara si, cu timpul, cresterea numarului de adepti se transforma in argument doctrinar: „Nu va intrebati de ce vin atat de multi cu noi?” Inadins se fac ca nu stiu ca numarul mare al celor care merg pe calea larga nu legitimeaza doctrinar aceasta cale. Nu calea legimeaza Scriptura, ci Scriptura legitimeaza calea.

Va urma…

Paul Negrut

Sarbatoarea intre Scriptura si Spectacol

Marile sarbatori ale crestinismului sunt inspirate din viata Mantuitorului Isus Hristos: nasterea, botezul, moartea, invierea si inaltarea la cer. Fiecare sarbatoare crestina ofera o combinatie mai mult sau mai putin fericita a Scripturii cu spectacolul cultural-religios.

Scriptura ofera temeiul istoric si religios al evenimentului sarbatorit in timp ce cultura ofera forma si stilul spectacolului. Relatia dintre Scriptura si cultura este dinamica si se pare ca fiecare generatie opteaza pentru o anumita varianta. Richard Niebuhr in lucrarea sa Christ and Culture a incercat sa analizeze posibilele forme de relatie intre Hristos si cultura (Hristos impotriva culturii, Hristosul culturii, Hristos deasupra culturii, Hristos si cultura in paradox, Hristos transformatorul culturii).

Din lecturile si observatiile mele se desprinde concluzia ca pe masura ce generatiile se indeparteaza de Scriptura sunt tot mai preocupati de cultura. Definit in sens larg,

Conceptul de cultura… denota un tipar de sensuri intrupate in simboluri si transmise istoric, un sistem de conceptii mostenite si exprimate in forme simbolice cu ajutorul carora oamenii comunica, perpetueaza si dezvolta cunosterea si atitudinile lor fata de viata. (Clifford Geertz, The Interpretation of Culture, 1973, p.89).

Postmodernismul şi poporul condus de femei si copii

In bisericile din Occident este tot mai pronuntata tendinta de a avea organizatii de copiii, tineret si femei. Aceasta orientare a patruns si in bisericile din Romania dupa Revolutia din 1989.

Motivatia de suprafata a acestei fragmentari a bisericilor ar fi nevoia de a avea programe/studii adecvate nevoilor specifice acestor grupari. Cauzele de profunzime, dupa parerea mea, sunt izvorate dintr-o revolta mai larga a intregii societati impotriva randuielilor stabilite de Dumnezeu in familie, biserica si societate.

Aceasta revolta este clar articulata in asa numitul curent filosofico-cultural, denumit generic Postmodernism. Una dintre trasaturile de baza ale postmodernismului este ruptura totala cu gandirea, institutiile si stilul de viata din trecut. Asa numita deconstructie a trecutului promovata de postmodernism se refera la demolarea totala a oricarei conceptii despre lume si viata (metanaratiune), a oricarei institutii si a oricaror norme morale si sociale ale trecutului.

Vremurile de acum si deosebirea duhurilor

In timpul anilor de slujire ca pastor am auzit oameni credinciosi care au afirmat in vreme de criza cand trebuia luata o decizie: „Nu stiu ce sa mai cred. Eu sunt si cu unii si cu altii. Nu inteleg de ce nu puteti lucra impreuna. Eu ma abtin.”

Este posibil, intr-adevar, ca in anumite imprejurari cineva sa nu aibe toate informatiile necesare pentru a lua o decizie responsabila in cunostinta de cauza. In acest caz persoana respectiva ar trebui sa solicite timpul necesar pentru a primi toate informatiile necesare si apoi sa se pronunte in mod clar asupra chestiunii supusa dezbaterii.

Alti oameni afirma pur si simplu ca nu stiu ce sa creada, nu pentru ca nu stiu, ci pentru a scapa de responsabilitatea deciziei sub masca neclaritatii lucrurilor. Oricate informatii se ofera acestor oameni, ei raman mereu in neclaritate si prin urmare nu se pronunta asupra lucrurilor in discutie. In asemenea cazuri, sub masca neclaritatii se ascunde viclenia omului care nu vrea sa plateasca pretul deciziei.

Vocea martirilor si vocea vanzatorilor

Se implinesc 100 de ani de la nasterea fratelui Richard Wurmbrand. A fost un mare om al lui Dumnezeu care a suferit pentru credinta in Domnul Isus Hristos ani grei de puscarie si tortura, dar care a sfarsit cu bine alergarea, a pastrat credinta si a ajuns acasa la Domnul, in glorie.

Din frageda frageda copilarie am auzit despre fratele Wurmbrand de la parintii mei si de la frati predicatori care au poposit in casa parinteasca din Burzuc. In anii facultatii am ajuns sa aflu mai multe despre fratele Richard de la fratele Boeru din Bucuresti. Tot atunci am primit si cateva din scrierile dansului care au patruns in tara si care erau raspandite cu grija si evlavie de oameni dedicati Cuvantului sfant si a invataturilor biblice.  Admiratia si respectul s-au impletit cu dorinta de a-l cunoaste pe acest mare om al lui Dumnezeu. Omeneste vorbind, in anii 70 implinirea unei  asemenea dorinte era imposibila pentru ca fratele Richard era plecat din tara si eu eram, la fel ca multi alti,  inchis intr-o tara ale carei usi erau bine pazite.

Dumnezeu a schimbat vremurile si imprejurarile si la inceputul anului 1990 l-am intalnit pe fratele Richard pentru prima data in Statele Unite, la Phoenix. Eram impreuna cu sotia mea in SUA si fratele Richard ne-a invitat la adresa unde gazduia in timpul unei vizite la Phoenix. Nu voi uita niciodata experienta aceia: evlavia, profunzimea mesajului transmis prin povestiri din inchisoare, experiente de viata si texte din Scriptura, toate acestea combinate cu caldura dragostei si umorul caracteristic fratelui Richard au lasat o puternica amprenta in viata mea. L-am auzit apoi predicand de mai multe ori in America, Marea Britanie si Romania.  Cu adevarat un mare om al lui Dumnezeu!

Ultima data cand l-am vazut pe fratele Richard a fost cu cateva luni inainte de a pleca la Domnul. Era la locuinta fiului sau din California, macinat in trup de boala si suferinta. Cand am intrat in casa era cu ochii inchisi si cu respiratia intretaiata de suferinta. A aflat ca am venit sa-l vizitez,  a deschis ochii si mi-a spus:

-Negrut, ai facut atat drum pana aici. Canta-mi o cantare frumoasa!

Am cantat cu emotie in fata unui asemenea erou al credintei cantarea: „Suna harfa laudei mele numai pentru Dumnezeu.”

A ascultat cu ochii inchisi. Cand am teminat cantarea s-a uitat la mine. Am prins prilejul si i-am spus:

-Frate Richard, va rog sa-mi cantati si dumneavostra o cantare.

A inchis din nou ochii si a inceput sa cante cu vocea stinsa: „O, ce simtire, L-am pe Isus. Asta ma face asa voios.”

In timp ce canta au iceput sa i se prelinga lacrimi pe obraz, dar fata era tot mai luminoasa. A urmat o scurta meditatie a fratelui Richard, rugaciunea si apoi ne-am despartit.

Biblia ne invata sa ne uitam la sfarsitul felului de vietuire a mai marilor nostril in credinta si sa le urmam pilda. Fratele Richard a fost un om al Lui Dumnezeu care a lucrtat pentru Domnul, a suferit pentru Domnul, si a biruit prin puterea Domnului pana la capat fara se se lepede de credinta si de frati. Marturia vietii fratelui Richard a cutremurat occidental si a incurajat si continua sa incurajeze fratii din toata lumea care au trecut sau trec prin persecutii.

Vocea martirilor, organizatie infiintata si condusa de fratele Richard a decis sa sarbatoreasca 100 de ani de la nasterea fratelui Richard. Un gest frumos, o aducere aminte placuta despre acest erou al credintei. O ocazie de reflectie si de pocainta!

Dupa ce mi-am vazut dosarul intocmit de fosta securitate, am inceput sa ma infior ori de cate ori vad langa mormantul unui om care a suferit fara sa se lepede de Hristos si de frati, pe unii dintre aceia care au fost informatori ai Securitatii. Acesti oameni care sub masca credintei s-au infiltrat in biserici, in grupuri de rugaciune si studiu biblic , ne-au vandut vrajmasului  asa cum Iuda l-a vandut pe Hristos sunt gata sa defileze acum impreuna cu martirii ca si cand si ei ar fi din acelasi pluton .

Este adevarat ca unii dintre acesti informatori au plecat in vesnicie; numai Dumnezeu stie cum au plecat. Din cate cunosc eu, foarte putini s-au cait de pacatul lor, au marturisit si au cerut iertare de la cei pe care i-au vandut. Cu certitudine pot afirma ca dintre aceia care m-au vandut pe mine, si al caror nume le-am gasit in dosarul de la Securitate, pana in acest moment, nici unul nu a venit sa marturiseasca si sa-si ceara iertare.

Mi se pare insa grotesc, ca alaturi de oamenii cinstiti care l-au iubit si pretuit pe fratele Richard, sa participe la acest eveniment informatorii si urmasii lor care sunt animati de acelasi duh ca si parintii lor. Pe oamenii acestia ii rog in Numele Domnului sa nu intineze prim fatarnicia lor memoria si marturia fratelui Richard Wurmbrand. Ma intreb, insa, oare va mai trece multa vreme pana cand bisericile vor deosebi Vocea martirilolr de Vocea vanzatorilor?

Dar chiar daca aici pe pamant, din motive pe care nu le intelegem, nu se va face dreptate, stim ca va veni ziua judecatii de apoi cand fiecare isi va primi rasplata. Convins de realitatea judecatii de apoi, eu am hotarat sa ma rog pentru pocainta celor care m-au vandut si poate ca aducandu-le aminte de Cuvintele Domnului Isus sa fie cercetati.

„Vai de voi carturari si Farisei fatarnici! Pentru ca voi ziditi mormintele proorocilor, impodobiti gropile celor neprihaniti, si ziceti: Daca am fi trait noi in zilele parintilor nostril, nu ne-am fi unit cu ei la varsarea sangelui proorocilor. Prin aceasta marturisiti despre voi insiva ca sunteti fiii celor ce au omorat pe prooroci. Voi dar umpleti masura parintilor vostri! Serpi, pui de naparci! Cum veti scapa de pedeapsa gheenei?” (Matei 23:29-33).

Pastor Paul Negruţ

Copiii si tehnicile de reproducere 2

Ce optiuni morale are o familie care doreste sa aibe copii, dar care fie din cauza unuia dintre soti, fie din cauza amandurora nu poate avea copii. In calitate de pastor am stat de multe ori fata in fata cu astfel de familii. Dorinta lor de a avea copii nu este numai una de ordin sentimental ci este ancorata in dedicarea de a-si investi viata in copii care sa creasca pentru slava lui Dumnezeu.

In astfel de cazuri, primul pas in consilierea spirituala incepe cu incurajarea familiei sa faca analizele medicale pentru a afla cauzele pentru care nu pot avea copii. Odata facute analizele, este posibil sa fie vorba de afectiuni care pot fi tratate medical si, in urma tratamentului, familia sa poata avea copii in mod natural.

Daca analizele medicale duc la concluzia ca familia respectiva nu poate avea copii in mod natural, atunci pasul urmator in consiliere este constientizarea faptului ca Dumnezeu este atotstiutor. Dorintele si problemele lor sunt cunoscute de Dumnezeu. In Biblie citim ca Dumnezeu a stiut ca Sara, sotia patriarhului Avraam nu putea avea copii (Geneza 15, 16). De asemenea, Dumnezeu a stiut ca Rahela – sotia patriarhului Iacov (Geneza 29:31), Ana – sotia lui Elcana (1 Samuel 1:2) si Elisaveta – sotia lui Zaharia (Luca 1:7) nu puteau avea copii.

Pasul al treilea este constientizarea faptului ca Dumnezeu nu este doar atotstiutor, ci este si atotputernic. El poate face ca Sara si Elisaveta sa aibe copii dupa ce au trecut de perioada biologica a fertilitatii. De asemenea, Dumnezeu poate face ca Ana si Rahela sa aibe copii in perioada biologica a fertilitatii, chiar daca sufera de sterilitate.

Al patrulea pas este rugaciunea. Sotul si sotia sunt incurajati sa aduca inaintea lui Dumnezeu dorintele si piedicile pe care le au in cale. Biblia ne asigura ca Dumnezeu raspunde copiilor lui care se roaga. Raspunsul lui Dumnezeu poate sa fie: DA, NU sau NU ACUM!

Copiii si tehnicile de reproducere 1

In urma cu cateva saptamani o femeie din Statele Unite a nascut opt gemeni (octupleti). Femeia nu este casatorita si pe langa cei opt mai are inca sase copii. Cazul este amplu mediatizat datorita aspectelor medicale, etice si sociale pe care le ridica folosirea tehnicilor de reproducere..

Din punct de vedere medical, tehnologiile moderne de reproducere pot facilita nasterea de copii in cazul cuplurilor afectate de infertilitatea unuia sau ambilor parteneri, in cazul femeilor singure, sau in cazul cuplurilor de homosexuali sau lesbiene.

Femeia care a nascut octupletii a ramas insarcinata prin intermediul tehnicii cunoscuta sub denumirea de fertilizare in vitro. Aceasta tehnica realizeaza embrionul in eprubeta si apoi il implanteaza in pantecele femeii care doreste sa poarte aceasta sarcina. Fertilizarea in vitro presupune recoltarea in laborator a ovulelor si spermei, patrarea lor in banci speciale de ovule si sperma pentru ca mai apoi, cand apar solicitari, sa se procedeze la fecundarea ovulului in eprubeta.

Slava lui Dumnezeu si pacea intre oameni

Evanghelistul Luca relateaza in capitolul 2 evenimentele care au insotit nasterea Mantuitorului Isus Hristos. Un moment important il reprezinta aparitia ingerilor pe cer. In acel context, Luca mentioneaza ca „slava lui Dumnezeu a stralucit imprejurul lor (pastorilor)”(Luca 2:9).  In prezenta slavei Domnului, ingerul anunta nasterea Mantuitorului in ieslea din Betleem. Apoi corul de ingeri incepe sa cante. In suveranitatea Lui, Dumnezeu nu ne-a lasat melodia acelui cantec, ci numai cuvintele: „Slava lui Dumnezeu in locurile prea inalte si pace pe pamant intre oamenii placuti Lui” (Luca 2).

Trebuie observat faptul ca slava lui Dumnezeu si pacea intre oameni sunt strans legate una de alta. Prioritatea suprema este slava lui Dumnezeu si mai apoi vine pacea intre oameni. Scopul suprem pentru care Dumnezeu a creat universul si omnul este manifestarea slavei lui (Ps. 19; Ef.1). Numai cand omul se raporteaza corect la Dumnezeu se poate raporta corect la semeni. Adevarata pace este posibila numai intre oamenii placuti lui Dumnezeu, adica intre oamenii care traiesc pentru slava lui Dumnezeu.

Cand omul vrea sa se slaveasca pe sine, doreste si el un fel de pace, dar nu pacea care vine de la Dumnezeu. Ce fel de pace doreste omul care traieste pentru slava sa?

1.  Pacea din cimitir. Cei care au intrat vreodata intr-un cimitir au putut observa ca oamenii ingropati acolo sunt de etnii, religii, sex, varste, ideologii, profesii, diferite. In ciuda acestor diferente, in cimitir este pace; mortii nu se cearta cu nimeni.  Sunt unii conducatori politici si religiosi  care vor sa instaureze pacea din cimitir in spatiul pe care il controleaza ei. Daca cineva indrazneste sa aibe o alta parere, trebuie ucis, adica redus la tacere sau dat afara,  pentru ca seful nu suporta sa-i fie stirbita slava. Un asemenea sef are in jurul lui o echipa de „gropari” care cer intr-una sa nu comenteze nimeni, sa nu gandeasca nimeni, pentru ca seful gandeste pentru toti.

2.  Pacea dintre talhari. Sfantul Augustin a vorbit despre pacea dintre talhari cand a explicat diferenta dintre „Cetatea lui Dumnezeu” si „Cetatea omului”. Cu darul lui extraordinar de a se exprima metaforic, Augustin explica faptul ca oamenii fara Dumnezeu pot fi impartiti in tabere antagonice. In „Cetatea omului” nu este armonie divina pentru ca omul nenascut din nou este egocentrat, traieste pentru sine si nu cauta altceva decat sa ia tot ce poate de la altii pentru a-si implinii dorintele. Acest gen de oameni genereaza conflicte. Cu toate acestea, sustine Augustin, din ratiuni pragmatice , talharii pot ajunge la pace intre ei. Pacea aceasta nu presupune schimbarea lor din talhari in oameni cinstiti, ci pentru a putea talhari mai departe  stabilesc intre ei zonele de influenta.  Talharii nu au principii, ci numai interese. Asa se explica faptul ca oameni ca Pilat din Pont, Irod, Ana si Caiafa au cazut la „pace” ca sa-l condamne pe Domnul Isus la moarte. Asa se explica si azi faptul ca diverse grupari politice sau religioase care se dusmanesc ajung temporar la „pace”. Trebuie subliniat faptul ca si talharii au activistii lor care „promoveaza” pacea, care cer sa se ajunga la intelegere. Interesant este faptul ca acesti activisti  vorbesc intotdeauna pragmantic, dar niciodata principial. Pentru ei interesul este mai presus de adevar si principii.

Spre deosebire de pacea din cimitir si pacea dintre talhari mai este:

3.  Pacea lui Dumnezeu intre oamenii placuti Lui. Oamenii placuti lui Dumnezeu sunt nascuti din nou prin credinta in jertfa Domnului Isus si prin lucrarea Duhului Sfant. Scopul lor suprem este sa traiasca pentru slava lui Dumnezeu.  Pentru acestia Cuvantul lui Dumnezeu este sursa si temelia convingerilor si comportamentului lor. Ei umbla in lumina si sunt credinciosi adevarului in dragoste. Dragostea si adevarul, slava lui Dumnezeu si pacea intre oamenii placuti Lui sunt pastrate intotdeauna in echilibru.  Daca se intampla ca  Apostolul Petru in Antiohia sa se abata de la adevarul Evangheliei, Apostolul Pavel ii sta impotriva pentru ca sa nu fie umbrita slava lui Dumnezeu in viata Bisericii (Gal. 2:11-21). Daca apostolii ar fi umblat dupa slava lor, ar fi promovat o pace nebiblica. Dar sub calauzirea Duhului lui Dumnezeu si in ascultarea de adevar au preferat confruntarea care duce la proclamarea adevarului si la pacea care vine intre oamenii placuti lui Dumnezeu atunci cand umbla in lumina.

In vremea de acum, au intrat in biserici oameni care se abat de la adevarul Evangheliei. Acum cred ca este nevoie de o confruntare biblica in adevar si dragoste. Aceasta confruntare nu trebuie sa se desfasoare cu armele firii pamantesti, ci cu armele luminii Evangheliei.  Care care se numesc pe ei insisi pacifisti, dar sacrifica adevarul biblic de dragul unei paci strambe, trebuiesc confruntati in mod deschis. Apostolul Pavel, sub calauzirea Duhului Sfant face public ceea ce s-a intamplat in Antiohia. Slava lui Dumnezeu si pacea intre oameni trebuiesc pastrate impreuna.

„Slava lui Dumnezeu in locurile prea inalte si pace pe pamant intre oamenii placuti Lui.

Pastor Paul Negrut