Category Archives: Cine sînt şi ce cred baptiştii?

Căsătorire, Divorţ, Recăsătorire 5 – Concluzii


Apostolul Pavel a fost chemat de Dumnezeu să ducă Evanghelia la Neamuri. În 1 Corinteni 7, Apostolul explică modul în care învăţătura biblică privitoare la căsătorie, divorţ şi recăsătorire trebuie predicată şi practicată între Neamuri. Faptul că această învăţătură a fost dată Bisericii din Corint este de asemenea important pentru vremea de astăzi când libertinajul şi imoralitatea sexuală caracteristice Corintului de atunci au devenit o trăsătură majoră a societăţii contemporane. Într-un asemenea context, apostolul Pavel introduce învăţătura biblică despre puritate morală (feciorie) şi despre abstinenţă sexuală totală a celor necăsătoriţi (celibatul) pentru a se dedica în totalitate lucrării Evangheliei. Dedicarea tuturor resurselor şi energiilor în lucrarea Domnului este o chemare divină care, prin puterea Duhului, îi ridică pe cei care o primesc deasupra dominaţiei instinctelor, poftelor şi ispitelor sexuale. Din perspectiva apostolului Pavel, celibatul nu este o resemnare, ci o chemare înaltă la slujire.

Citește în continuare

Căsătorire, Divorţ, Recăsătorire 4 – Căsătoria fetelor fecioare şi a celor văduvi (7:25-40)


După ce enunţă principiul păstrării statutului marital al celui credincios (7:17-24), Pavel răspunde la întrebarea referitoare la căsătoria fetelor fecioare. Cu privire la fecioare Pavel nu are o învăţătură specifică lăsată de Domnul Isus, dar are o învăţătură primită de la Duhul Sfânt (vv. 25, 40), care este la fel de normativă pentru credincioşi.[1] Având în vedere „strâmtorarea de acum” (v. 26), adică vremurile grele şi necazurile din vremurile de pe urmă, credincioşii trebuie să-şi păstreze statutul marital: a) dacă este căsătorit să rămână credincios legământului de căsătorie (v. 27); b) dacă este necăsătorit să rămână aşa. Îndemnul lui Pavel pentru cei necăsătoriţi de a rămâne aşa nu are la bază ideea superiorităţii spirituale a fecioriei faţă de căsătorie, ci evitarea greutăţilor şi grijilor lumii acesteia (vv. 28-32) pentru a se putea dedica în totalitate lucrării Evangheliei (vv. 32-34).

Pentru a sublinia faptul că statutul de om căsătorit nu este inferior din punct de vedere spiritual celui de om necăsătorit, Pavel precizează că dacă o fată fecioară sau un bărbat necăsătorit doreşte să intre în legământul de căsătorie nu păcătuieşte (v. 36).

Citește în continuare

Căsătorire, Divorţ, Recăsătorire 3 – Căsătoria şi divorţul atunci când un partener este necredincios (7:12-16)


În acest paragraf apostolul Pavel explică responsabilitatea partenerului credincios în relaţia de căsătorie cu un necredincios.[1] Căsătoriile mixte la care se referă Pavel sunt cazurile în care într-o familie de necredincioşi unul dintre soţi se întoarce la Dumnezeu.[2] Pavel nu vorbeşte despre o căsătorie încheiată de un credincios cu un necredincios, pentru că acest lucru este interzis: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi” (2 Corinteni 6:14). Prin urmare, întrebarea corintenilor este dacă se schimbă datele problemei maritale atunci când, într-o familie de necredincioşi, unul dintre soţi se întoarce la Dumnezeu? În contextul societăţii păgâne din Corint, este îngăduit unui credincios să divorţeze de partenerul necredincios?

Versetele 12-13 interzic divorţul şi în cazul unei căsătorii mixte (un partener credincios şi altul necredincios). Precizarea lui Pavel cu privire la faptul că această învăţătură este de la el şi nu de la Domnul nu înseamnă că are mai puţină autoritate ca alte părţi din Scriptură. Revelaţia divină pe care Pavel o primeşte în acest caz nu provine dintr-o învăţătură specifică a Domnului Isus în asemenea cazuri, ci este primită de la Duhul lui Dumnezeu (7:40). Prin urmare, la fel ca în cazul căsătoriei între parteneri credincioşi, şi în cazul căsătoriei mixte, divorţul este interzis. Soţul credincios nu are voie să divorţeze de soţia necredincioasă (v. 12) şi nici soţia credincioasă nu are voie să divorţeze de soţul necredincios (v. 13). Interdicţia divorţului este menţionată de patru ori în versetele 10-13 pentru a sublinia cu claritate că legământul unic care uneşte un singur bărbat şi o singură femeie în căsătorie rămâne valabil şi în cazul căsătoriilor mixte.[3]

Citește în continuare

Casătorire, Divorţ, Recăsătorire – 2 – Căsătorie, divorţ şi recăsătorire între parteneri credincioşi (7:1-11)

În versetele 1-11, Pavel dă învăţătură cu privire la căsătorie şi divorţ după cum urmează:

a) În versetele 1, 7 şi 8, Pavel afirmă că în împrejurări speciale omul credincios poate considera celibatul ca mod de viaţă pentru că trupul lui este sub controlul Duhului Sfânt. Naşterea din nou transformă nu doar relaţia omului cu Dumnezeu şi cu semenii, ci şi relaţia cu propriul trup. Trupul devine Templul Duhului Sfânt şi, prin urmare, robia poftelor şi instinctelor caracteristice omului nemântuit este înlocuită de viaţa nouă sub legea Duhului de viaţă în Cristos. Acest aspect este deosebit de important pentru că este adresat credincioşilor care locuiau în oraşul renumit pentru ispitele şi păcatele sexuale. În contextul unei societăţi obsedate de sex, Pavel susţine că celibatul de dragul dedicării totale pentru lucrarea lui Dumnezeu (32, 34) este preferabil.[1] Credinciosul nu este robul instinctului sexual, ci dimpotrivă, odată devenit „Templul lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:16), el este consacrat lucrării Evangheliei şi este rob ascultării de Cristos.[2] Antropologia şi pneumatologia lui Pavel reprezintă fundamentul teologic pe care se sprijină atât relaţia omului cu propriul său trup, cât şi relaţia de căsătorie. Omul mântuit este Templul Duhului Sfânt.

Citește în continuare

Căsătorire, Divorţ, Recăsătorire – 1 – Preliminarii

Încă din anul 2002 Consiliul Uniunii a abordat învăţătura biblică despre familie, divorţ şi recăsătorire. În urma acelor dezbateri, am publicat în Creştinul Azi 4/2002 (79) prima parte a unui studiu pe această temă cu titlul „Căsătorie, Divorţ, Recăsătorire”.  Dacă precedentul studiu a avut în special un caracter teologic, în cel de faţă prezentăm partea a doua a acestui studiu care este pastoral şi acoperă învăţătura apostolului Pavel cu privire la această temă.[1]

Odată ce am stabilit cadrul teologic al acestei teme, este important să înţelegem cum se aplică în practica de fiecare zi învăţătura biblică. Chiar dacă ne despart douăzeci de secole de perioada apostolică, aşa cum afirmă Solomon, „nu este nimic nou sub soare.” (Eclesiastul 1:9). Prin urmare, aspectele maritale din zilele noastre cum ar fi căsătoria, divorţul şi recăsătorirea sunt în esenţă asemenea celor din secolul I, când Biserica din Corint a cerut Apostolului Pavel clarificări în legătură cu acest subiect.

Aşa cum reiese din afirmaţia „cu privire la lucrurile despre care mi-aţi scris” (1 Corinteni 7:1), reluată sub forma „cât despre” (1 Corinteni 7:25) şi „în ce priveşte” (1 Corinteni 8:1; 12:1; 16:1) în 1 Corinteni, apostolul răspunde la o serie de întrebări primite din partea credincioşilor din Corint. Întrebările cu privire la căsătorie, divorţ şi recăsătorire îşi găsesc răspunsul în capitolul 7 din 1 Corinteni.[2]


[1] Pentru o mai bună înţelegere a acestui articol, se recomandă lecturarea articolului din 2002 cu privire la căsătorie, divorţ si recăsătorire.

[2] Perspectiva paulină asupra divorţului şi recăsătoririi este foarte clar prezentată de J. Carl Laney, „No Divorce & No Remariage” în Divorce and Remarriage: Four Christian Views, H. Wayne House, ed., IVP, Downers Grove, IL., 1990, pp. 40-51. Şi în acest articol şi în cel precedent sunt preluate câteva dintre argumentele lui J. Carl Laney.

Despre divorţ 10 – Concluzii

Pe baza analizei textelor privitoare la căsătorie, divorţ şi recăsătorire din Geneza, Deuteronomul, Maleahi, Matei, Marcu şi Luca se pot face următoarele afirmaţii:

1. Planul originar al lui Dumnezeu stabileşte indisolubilitatea şi permanenţa căsătoriei până la moarte;

2. Dumnezeu nu porunceşte divorţul nicăieri în Scripturi;

3. Noul Testament precizează că divorţul în Vechiul Testament era o practică a oamenilor cu inima împietrită care au abandonat planul lui Dumnezeu cu privire la căsătorie;

4. Domnul Isus porunceşte ca bărbatul să nu-şi lase nevasta şi nici nevasta să nu se despartă de bărbat;

5. Divorţul este păcat şi Dumnezeu urăşte păcatul;

6. Recăsătorirea după divorţ înseamnă trăire în păcatul adulterului;

7. În conformitate cu teologia de sus, oamenii sunt chemaţi la ascultare de Dumnezeu şi sfinţire.

Despre divorţ 9 – Recăsătorirea

Majoritatea comentatorilor care acceptă ideea divorţului pentru orice fel de păcate sexuale susţin că textul din Matei 19 permite şi recăsătorirea. O analiză atentă a textului dovedeşte însă că lucrurile stau cu totul altfel.

A) Topica frazei în Matei 19:9. Expresia „afară de pricină de curvie” putea fi aşezată la început, la mijloc sau la sfârşitul frazei. Wenham şi Heth demonstrează că amplasarea expresiei „afară de pricină de porneia” în textul grecesc indică faptul că excepţia se aplică doar la cazurile de relaţii incestuoase, şi nicidecum la recăsătorire.[1]

B) Istoria interpretării textului. Părinţii Bisericii nu au aplicat excepţia de la interdicţia divorţului ca pe o permisiune de recăsătorire. Abia în secolul al XVI-lea Erasmus a introdus ideea că partea „inocentă” are dreptul să divorţeze şi să se recăsătorească.

C) Textul din Matei 5:32. Domnul Isus afirmă că oricine divorţează de nevasta sa îi dă acesteia prilej să preacurvească şi cine se căsătoreşte cu o femeie divorţată preacurveşte. Textul afirmă că recăsătorirea după divorţ este interzisă.

Contribuţia lui Marcu şi Luca. Ambii evanghelişti omit expresia din Matei 19, dar afirmă cât se poate de clar permanenţa şi indisolubilitatea căsătoriei (Marcu 10:1-12; Luca 16:18). De asemenea, intrarea într-o altă relaţie de căsătorie după divorţ înseamnă trăire în preacurvie (Luca 16:18).[2]


[1] W. A. Heth şi G. J. Wenham, Jesus and Divorce, London, Hodder and Stoughton, 1984, pp. 113-116.

[2] Carl Laney, „No Divorce”, pp. 37-40.

Despre divorţ 8 – Expresia „să nu descoperi goliciunea”

Expresia „să nu descoperi goliciunea” folosită frecvent în Leviticul 18 se referă la relaţii sexuale (Deuteronomul 22:30) şi la căsătorie (Leviticul 18:18). Harrison susţine că având în vedere interdicţia biblică, aceste relaţii, chiar dacă vor să se declare „căsătorie”, nu sunt acceptate de Scriptură ca fiind căsătorie adevărată.[1] Conform acestei abordări, în Matei 19 Domnul Isus afirmă că indisolubilitatea căsătoriei este valabilă pentru toate cazurile, cu excepţia căsătoriilor incestuoase, căsătorie care n-ar fi trebuit să fie încheiată cu niciun chip. Argumentele aduse de Karl Laney în favoarea acestei interpretări sunt următoarele:

1. Sensul cuvântului porneia în Noul Testament. Datorită faptului că unul dintre sensurile cuvântului porneia este „incest”, sau „căsătorie incestuoasă”, interpretarea conform căreia Matei 19:9 se referă la căsătorii incestuoase este demnă de luat în considerare. Astfel, în 1 Corinteni 5:1, Pavel foloseşte termenul porneia pentru a descrie relaţia incestuoasă a unui bărbat cu nevasta tatălui său, relaţie interzisă în Leviticul 18:18. De asemenea, o analiză atentă a textelor din Faptele Apostolilor 15:20, 29 şi Leviticul 17:8-18:18 scoate la lumină faptul că la Conciliul de la Ierusalim Iacov foloseşte cuvântul porneia pentru a se referi la relaţiile interzise în Leviticul. Pe baza acestor texte se poate desprinde concluzia că termenul porneia din Matei 5:32 şi 19:9 se referă tot la relaţii incestuoase.

2. Literatura iudaică. În sprijinul ideii că porneia din Matei 19:9 se referă la căsătorie incestuoasă, Joseph Fitzmeyer face trimitere la manuscrisele de la Qumran datate din secolul I d.Cr. Fitzmeyer demonstrează că termenul zenut din limba ebraică, folosit pentru a descrie relaţii interzise între rudenii de sânge, a fost tradus în Septuaginta prin porneia. Această interpretare are suport în literatura iudaică târzie, dar până acum au lipsit argumentele din literatura iudaică a primului secol creştin.[2]

Citește în continuare

Despre divorţ 7 – Sensul expresiei „afară de pricină de curvie”

În continuare, Domnul Isus Se dezice de învăţăturile şcolilor rabinice ale vremii şi afirmă că divorţul şi recăsătorirea înseamnă trăire în păcatul curviei. Isus afirmă că divorţul pronunţat de oameni nu anulează căsătoria instituită de Dumnezeu. Atât textul din Marcu 10:1-12, cât şi cel din Luca 16:18 afirmă clar că divorţul şi recăsătorirea înseamnă încălcarea planului lui Dumnezeu şi atrag după ele păcatul curviei. În contextul acestei dezbateri, Matei introduce expresia controversată „afară de pricină de (porneia) curvie” (Matei 19:9). Modul în care este definit cuvântul porneia determină înţelesul învăţăturii Domnului Isus cu privire la divorţ şi recăsătorire. Porneia este un concept general care poate avea mai multe sensuri în funcţie de context. Astfel, porneia se referă la tot felul de manifestări sexuale nelegitime cum ar fi prostituţia, infidelitate sexuală, perversiuni sexuale sau incest. Etimologic, porneia provine de la substantivul porne şi înseamnă „a vinde”. Ideea din spatele cuvântului este de a-şi vinde trupul. În cultura antică grecească porne era folosit pentru a descrie sclavele care erau folosite ca prostituate. În Noul Testament întâlnim cuvântul porneia în Matei 5:32 şi Matei 19:9.[1]

Unii comentatori evanghelici au pus semnul egalităţii între porneia şi adulter. Laney susţine că dacă aşa ar sta lucrurile, atunci, contrar tiparului din Matei 5:21-48, învăţătura Domnului Isus nu s-ar deosebi de învăţătura lui Shammai şi a fariseilor din vremea lui. Trebuie subliniat însă că în absenţa unui context care să susţină acest sens, cuvântul porneia nu se referă la adulter. Cuvântul obişnuit folosit pentru adulter este moicheia, iar Matei recunoaşte distincţia dintre ele în capitolul 15:19. De asemenea, dacă Domnul Isus ar fi intenţionat să susţină punctul de vedere al lui Shammai şi să permită divorţul în caz de adulter, ar folosit un cuvânt mai explicit.[2]

Citește în continuare

Despre divorţ 6 – Învăţătura Domnului Isus

Laney susţine că există două texte majore care consemnează învăţătura Domnului Isus în legătură cu divorţul: Matei 19:1-12 şi Marcu 10:1-12 (vezi şi Matei 5:31-32, Luca 16:18). Cu toate că ambele texte consemnează acelaşi eveniment, fiecare evanghelist are o contribuţie distinctă care trebuie analizată pentru a înţelege învăţătura Domnului cu privire la divorţ şi recăsătorire.[1]

A. Indisolubilitatea căsătoriei

Laney este de părere că învăţătura Domnului despre divorţ şi recăsătorire din Matei 19 şi Marcu 10 a fost dată în timpul ultimei Sale călătorii spre Ierusalim, cu ocazia sărbătorii Paştelui. În Perea, teritoriu guvernat de Irod Antipa, fariseii l-au abordat pe Domnul Isus cu întrebarea: „Oare este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta pentru orice pricină?” (Matei 19:3). Atât Matei, cât şi Marcu precizează că fariseii au vrut să-L ispitească. Este posibil ca fariseii să fi încercat să dovedească discrepanţa dintre învăţătura Domnului şi legea lui Moise aşa cum o interpretau ei, sau poate că au vrut să-L atragă pe Domnul într-un conflict politic cu Irod Antipa, care s-a căsătorit cu soţia fratelui său. Denunţarea acestei căsătorii incestuoase l-a costat viaţa pe Ioan Botezătorul doar cu un an mai devreme (Matei 14:4-12). Este cunoscut faptul că fariseii hotărâseră deja să-L omoare pe Isus (Matei 12:14; Marcu 3:6) şi probabil că acum căutau un prilej de a-L da pe Domnul Isus pe mâna lui Irod Antipa.[2]

Citește în continuare