In meditatia trecuta am precizat cadrul conceptual al paradigmei protestant-evanghelice revelatia biblica-doctrina-practica in care abordez aceasta tema. Aceasta abordare se deosebeste fundamental de paradigma practica-doctrina-revelatie specifica altor traditii ecclesiale. Prin urmare, in paradigma protestant-evanghelica, relatia Biserica-Stat este evaluata din perspectiva doctrinei care afirma ca biserica se deosebeste fundamental de orice alta comunitate, institutie sau organizatie umana. In acest sens, Edmund Clowney afirma ca:
Biserica, dupa Scripturi, nu este un club religios, o asociatie voluntara a unor credinciosi care gandesc la fel, cultiva prietenia si se implica in proiecte comune. Dimpotriva, Biserica este instituita de Hristos si de Duhul, zidita prin puterea Lui si condusa (guvernata) de Cuvantul Lui.[1]
In conformitate cu invatatura biblica, Biserica nu este o simpla institutie omeneasca a carei existenta se manifesta numai la nivelul relatiilor orizontale ca si in cazul breslelor mestesugaresti, asociatiilor si fundatiilor, firmelor sau corporatiilor. Biserica este Trupul lui Hristos si Hristos Domnul este Capul Bisericii. Bisericile Baptiste din Romania au imbratisat, aparat si practicat aceasta invatatura de la infiintare pana in prezent.
Din aceasta perspectiva, consider ca incercarea de a justifica acceptarea subventiilor de la Stat dupa modelul organizatiilor care functioneaza doar la nivel orizontal, cu pretul rastalmacirii Scripturilor, tradeaza indepartarea de teologia baptista.
Daca oamenii care s-au intors la Dumnezeu de curand si nu au inca o gandire biblica in toate domeniile vietii au o circumstanta atenuanta atunci cand vorbesc despre acest subiect, slujitorii bisericilor, care sunt chemati sa fie calauze spirituale, nu au nici o scuza. Argumentele invocate in sprijinul acceptarii subventiilor de la stat in baza textelor care vorbesc despre Templu si Sinagoga sunt o dovada clara a rastalmacirii Scripturilor de care vorbeste Apostolul Petru in II Petru 3:16.
Templul, Sinagoga si Biserica nu au aceeasi identitate ontologica si prin urmare nu au acelasi statut in relatia lor cu Dumnezeu si cu Statul. Templul si Sinagoga nu sunt Trupul lui Hristos. Isus Hristos nu este Capul Templului sau al Sinagogii. Prin urmare, invocarea textelor care vorbesc despre ajutorul oferit de Stat (in formele de organizare din acea vreme) Templului sau Sinagogii incalca regulile elementare de interpretare a Scripturii.
Este din ce in ce mai clar ca explicatia acestei noi directii nu trebuie cautata in textele invocate in mod necorespuzator, ci in lumea teologica. Este cunoscut faptul ca in gandirea teologica liberala a lui Friederich Schleiermacher, Biserica nu este nimic altceva decat o asociatie religioasa,
o societate care exista numai in urma manifestarii actiunii umane libere si care poate continua sa existe numai prin punerea in practica a acestei actiuni.[2]
In baza acestei teologii, actiunea umana este aceia care da fiinta Bisericii si, pe cale de consecinta, omul decide ce este folositor sau nu in viata Bisericii. Daca omul poate decide liber punerea in practica a vointei lui in viata Bisericii, atunci domnia lui Hristos este inlaturata si Biserica ajunge sa fie condusa de om. Pentru adeptii acestei teologii, Biserica devine o simpla “asociatie religioasa” care nu se mai deosebeste cu nimic in fiinta ei de celelalte asociatii voluntare. Si daca Biserica nu este altceva decat o asociatie religioasa, atunci de ce sa nu beneficieze la fel ca toate celelalte asociatii de toate privilegiile oferite de stat? Biserica guvernata de om este vulnerabila in fata privilegiilor oferite de Cezar.
Dar daca Biserica este, asa cum afirma Scriptura, Trupul lui Hristos si daca Hristos este Capul Bisericii, atunci inteventia Cezarului in viata Bisericii reprezinta:
a) Un atac direct asupra domniei lui Hristos in Biserica,
b) O pervertire a doctrinei si practicii inchinarii.
In meditatia trecuta am analizat primul aspect, iar astazi ne vom ocupa de al doilea.
Acceptarea subventiei de la Stat reprezinta o pervertire a doctrinei si practicii inchinarii
In conformitate cu Sfintele Scripturii, credinciosii se inchina lui Dumnezeu cu darurile lor oferite pentru lucrarea Evangheliei. Epistola catre Evrei vorbeste despre darnicia crestina in termenii unei jertfe placuta lui Dumnezeu:
Sa nu dati uitarii binefacerea si darnicia; caci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Ii plac (13:16).
Darnicia crestina este o exprimare in afara a convingerii si bucuriei launtrice de a participa la lucrarea Evangheliei in diversele ei forme. In 2 Corinteni 9:7 Apostolul Pavel afirma:
Fiecare sa dea dupa cum a hotarat in inima lui: nu cu parere de rau sau de sila, caci “pe cine da cu bucurie, il iubeste Dumnezeu.”
Trebuie observat aici ca darul adus ca jertfa lui Dumnezeu este de buna voie nu luat cu forta, nu “de sila”. Omul credincios care intelege harul lui Dumnezeu fata de el, raspunde prin inchinare care include toate aspectele vietii, inclusive darnicia. Acest mod de inchinare aduce slava lui Dumnezeu si motiveaza sfintii la rugaciune.
Caci ajutorul dat de darurile acestea, nu numai ca acopere nevoile sfintilor, dar este si o pricina de multe multumiri catre Dumnezeu. Asa ca dovada data de voi prin ajutorul acesta, ii face sa slaveasca pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care marturisiti ca o aveti fata de Evanghelia lui Hristos, si pentru darnicia ajutorului vostru fata de ei si fata de toti; si-I face sa se roage pentru voi, si sa va iubeasca din inima, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu fata de voi (2. Cor. 9:12-14).
Se poate observa din aceste texte ca darnicia crestina este o jertfa adusa lui Dumnezeu si are ca rezultat slava lui Dumnezeu si intarirea sfintilor in credinta.
Ce se intampla atunci cand Statul acorda subventii Bisericii?
Mai intai trebuie subliniat ca bugetul Statului este realizat din taxe si impozite pe care cetatenii le platesc nu de buna voie, ci de sila. Sper ca nimenu nu-si imagineaza ca daca taxele si impozitele nu ar fi obligatorii, Statul ar reusi sa realizeze bugetul din donatii benevole.
In al doilea rand, cetatenii nu se inchina lui Dumnezeu cu taxele si cu impozitele lor. Birul (impozitele si taxele) este al Cezarului. Domnul Isus stabileste acest lucru atunci cand raspunde la intrebarea Fariseilor si Irodianilor: “Se cade sa platim bir Cezarului?… Dati dar Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”(Mat. 22:17, 21).
Biblia stabileste clar distinctia intre darnicia biblica a credinciosilor si birul Cezarului.
Prin urmare se poate afirma ca:
Atunci cand Cezarul ofera banul luat cu sila de la cetateni ca subventie pentru lucarea Evangheliei si atunci cand Biserica accepta acest lucru intreaga teologie si practica a inchinarii ecclesiale este pervertita.
Jertfa placuta si acceptata de Dumnezeu este aceia in care omul din convingere launtrica si cu bucurie se inchina lui Dumnezeu cu darul lui. Subventia de la Stat este o forma prin care Statul care a luat birul de la cetateni ofera, in functie de politica sa religioasa, anumite privilegii Bisericilor. Trebuie subliniat faptul ca in relatia cu Biserica, Statul a avut si continua sa aibe o anumita gandire politica. Politica persecutiei sau politica privilegiilor nu reprezinta altceva decat un mod al Statului de realizare a unor interese politice.
Din punct de vedere teologic, subventiile reprezinta un amestec in viata Biericii nepermis de Sfanta Scriptura, amestec care perverteste curatia si sfintenia inchinarii adevarate. Printr-o analogie simpla, s-ar putea spune ca pe altarul Bisericii a fost adus un foc strain.
Intrebari si clarificari
O doctrina odata stabilita si crezuta trebuie sa raspunda apoi la intrebari si situatii reale din viata. Dintre intrebarile care se ridica, mentionez cateva:
1) Si baptistii sunt contribuabili la buget. Ei de ce nu ar avea dreptul sa primeasca subventii de la Stat pentru Biericile lor?
2) Si americanii primesc facilitati de la Stat. Noi de ce sa nu primim?
3) Bisericile sunt sarace. De ce sa nu accepte subventii pentru a-si realize proiectele?
4) Statul roman nu mai este dictatorial. Daca ofera subventii fara agenda ascunsa de ce sa nu le acceptam?
La aceste intrebari voi raspunde in meditatia urmatoare.
Paul Negrut
[1] Edmund P. Clowney, The Church: Contours of Christian Theology, IVP, Downers Grove, Ill:, 1995, p. 58.
[2] Friederich Schleiermacher, The Christian Faith, T & T Clark, Edinburgh, 1968, p. 3.
Paul Negrut 