Sarbatoarea intre Scriptura si Spectacol

Marile sarbatori ale crestinismului sunt inspirate din viata Mantuitorului Isus Hristos: nasterea, botezul, moartea, invierea si inaltarea la cer. Fiecare sarbatoare crestina ofera o combinatie mai mult sau mai putin fericita a Scripturii cu spectacolul cultural-religios.

Scriptura ofera temeiul istoric si religios al evenimentului sarbatorit in timp ce cultura ofera forma si stilul spectacolului. Relatia dintre Scriptura si cultura este dinamica si se pare ca fiecare generatie opteaza pentru o anumita varianta. Richard Niebuhr in lucrarea sa Christ and Culture a incercat sa analizeze posibilele forme de relatie intre Hristos si cultura (Hristos impotriva culturii, Hristosul culturii, Hristos deasupra culturii, Hristos si cultura in paradox, Hristos transformatorul culturii).

Din lecturile si observatiile mele se desprinde concluzia ca pe masura ce generatiile se indeparteaza de Scriptura sunt tot mai preocupati de cultura. Definit in sens larg,

Conceptul de cultura… denota un tipar de sensuri intrupate in simboluri si transmise istoric, un sistem de conceptii mostenite si exprimate in forme simbolice cu ajutorul carora oamenii comunica, perpetueaza si dezvolta cunosterea si atitudinile lor fata de viata. (Clifford Geertz, The Interpretation of Culture, 1973, p.89).

Conceptiile despre lume si viata, religia, limba si literatura, arta, traditiile, obiceiurile, tiparele comportamentale, etc., toate fac parte din ceea ce se numeste cultura. Expertii vorbesc despre „high culture” si despre „popular culture.” „High culture” se refera la conceptiile despre lume si viata, obiceiurile si preocuparile oamenilor educati, stilati si rafinati, in tip ce „popular culture” se refera la obiceiurile,preocuparile si tiparele comportamentale ale oamenilor fara prea multa scoala si nerafinati.

Indiferent daca vorbim de cultura oamenilor educati sau mai putin educati, trebuie subliniat faptul ca in compozitia si formele de manifestare a ceea ce se numeste „cultura crestina” intalnim in combinatii diferite de la o tara la alta si chiar de la o biserica la alta, elemente biblice si pagane. Daca in cultura oamenilor educati se intalnesc forme de paganism filosofic, in cultura oamenilor nerafinati se intalnesc forme de paganism tribal (tatuaj, metale, oase, lemne, pietre, muzica tribala, erotism carnal, transa, etc. Este cunoscut faptul ca in ultima vreme, prin intermediul mijloacelor moderne de comunicatie (radio, tv. video, internet, reviste, etc.) tiparele comportamentale ale culturii tribale au invadat spatiul public.

Daca Scriptura ofera temelia istorica si spirituala a sarbatorilor si cultura ofera modalitatea si stilul de manifestare a oamenilor care participa la sarbatoare, atunci pe buna dreptate ne intrebam cat paganism vom consuma la Sarbatoarea mortii is invierii Mantuitorului?

Oare este imposibil sa ne intoarcem la simplitatea si profunzimea cu care au sarbatorit primii crestini moartea si Invierea Domnului? Evangheliile relateaza modul in care Hristos i-a invatat pe ucenici sa se raporteze la moartea is Invierea Sa.

„O, nepriceputilor si zabavnici cu inima cand este vorba sa credeti tot ce au spus proorocii! Nu trebuia sa sufere Hristosul aceste lucruri si sa intre in slva Sa? Si a inceput de la Moise si de la toti proorocii si le-a talcuit in toate Scripturile ce era cu privire la El” (Luca 24:25-27).

Cand cei doi ucenici au ajuns la Emaus si l-au rugat pe Domnul sa ramana cu ei, nu asistam la un spectacol al invierii, ci asistam la rugaciune frangerea painii.

„Pe cand sedea la masa cu ei, a luat painea si dupa ce a rostit binecuvantarea, a frant-o si le-a dat-o. Atunci li s-au deschis ochii si L-au cunoscut; dar El s-a facut nevazut dinaintea lor. Si au zis unul catre altul: ‘Nu ne ardea inima in noi, cand ne vorbea pe drum si ne deschidea Scripturile?'” (Luca 24:30-32).

Cand Domnul se arata celor 11 ucenici si celor care erau cu ei in Ierusalim, nu asistam la un spectacol ci la explicarea Scripturilor:

„‘Iata ce va spuneam cand eram inca cu voi, ca trebuie sa se implineasca tot ce este scris despre Mine in Legea lui Moise, in Prooroci si in Psalmi.’ Atunci le-a deschis mintea ca sa inteleaga Scripturile. Si le-a zis” ‘Asa este scris si asa trebuia sa patimeasca Hristos si sa invieze a treia zi dintre cei morti. Si sa se propovaduiasca tuturor neamurilor in Numele Lui, pocainta si iertarea pacatelor, incepand din Ierusalim'” (Luca 24:44-47).

Cand Domnul a dat ucenicilor Marea Trimitere, accentul a fost pus pe propovaduirea Evangheliei la toate popoarele in vederea credintei mantuitoare si a maturizarii spirituale in ucenicie (Marcu 16:15-16).

Predicarea Evangheliei la Rusalii nu a fost insotita de un spectacol religios, ci Petru a proclamat Evanghelia in puterea Duhului Sfant. De asemenea miile de de oameni care au crezut in Evanghelie nu s-au specializat in spectacole, ci au continuat sa sarbatoreasca apartenenta lor la poporul lui Dumnezeu asa cum i-a invatat Domnul.

„Cei ce au primit propovaduirea lui au fost botezati; si in ziua aceea la numarul ucenicilor s-au adaus aproape trei mii de suflete. Ei staruiau in invatatura apostolilor, in legatura frateasca, in frangerea painii si in rugaciuni” (Fapte 2:41-41).

Ce s-a intamplat si cum s-a ajuns la introducerea spectacolului la sarbatoarile crestine? Cred ca Toynbee a facut urmatoarea remarca:

„In Palestina, crestinismul a fost o relatie personala cu Hristos cel inviat. La Roma, crestinismul a devenit o institutie. La Greci, crestinismul a devenit o filosofie. In Europa, crestinismul a devenit o cultura. In America, crstinismul a devenit a afacere privata.”

Pe masura ce s-a indepartat de relatia personala cu Isus Hristos cel inviat si de studierea si propovaduirea Cuvantului Scripturilor in puterea Duhului Sfant, crestinismul a devenit tot mai vulnerabil in fata culturii. A.W. Tozer a afirmat ca atunci cand Duhul Sfant paraseste o biserica, oamenii simt nevoia de divertisment. Cultura ofera mediul propice pentru divertisment, iar cultura populara face divertismentul tot mai vulgar. Mai mult, Monte Wilson afirma ca sub influenta lumii, inchinarea bisericii nu mai este centrata in Dumnezeu, ci inchinatorii sunt atat de preocupati sa-si satisfaca sentimentele si gusturile lor, incat ei devin obiectul propriei inchinari. In felul acesta, crestinismul fara Hristos si Duhul Sfant devine o cultura care se impregneaza cu paganism.

In fata paganismului, Biserica are doar o singura cale; calea Bisericii primare. Intoarcerea la Hristosul Scripturii in puterea Duhului Sfant. Sarbatoarea trebuie golita de spectacol si umpluta de prezenta lui Hristos cel inviat.

Hristos a Inviat!

Pastor Paul Negrut

Anunțuri

Comentariile sunt închise.