Legitimitatea dorintelor pe patul de moarte

Zilele trecute televiziunea americana a prezentat casatoria unei fetite de noua ani cu un baiat cam de aceeasi varsta.

Evenimentul a fost prezentat sub genericul Her Dream Came True (visul ei s-a implinit). Fetita este bolnava de leucemie si medicii cred ca mai are de trait doar cateva saptamani. Parintii sunt adanc marcati de boala si de perspectiva mortii premature a fetitei lor si sub influenta acestei stari emotionale au hotarat sa implineasca toate dorintele fetitei.

Una dintre aceste dorinte a fost visul fetitei de a fi mireasa. Asa ca parintii au hotarat sa organizeze nunta fetitei inainte de a muri. Mirele este un baiat de aceeasi varsta pe care fetita l-a cunoscut la spital pentru ca si el este bolnav de cancer. Fetita a fost imbracata mireasa, iar baiatul mire, si in cadrul ceremoniei de cununie cei doi au rostit juramantul de casatorie. Incarcatura emotionala a evenimentului s-a putut vedea pe ochii rosii de plans ai mamei fetitei. Reporterul TV a anuntat ca visul fetei s-a implinit.

Incercand sa inteleg durerea parintilor si tragedia prin care trece familia cand fetita lor se stinge din viata la numai noua ani, m-am intrebat daca incercarile si crizele noastre legitimeaza implinirea oricaror dorinte? Care sunt dorintele care pot fi implinite si care nu pot fi implinite? Cine decide acest lucru si in functie de care criterii?

Pentru a raspunde la aceste intrebari, trebuie sa stabilim care este sursa din care ne extragem principiile etice si normele morale de conduita?

Unii ar putea propune ca sursa a moralitatii sentimentele pe care le nutrim fata de cei dragi care trec prin suferinta. Compasiunea fata de semen este o porunca divina si o virtute larg acceptata de societatea seculara. Fara indoiala ca trebuie sa fim buni cu semenii nostri si mai ales cu aceia care trec prin suferinta. Dar sunt sentimentele o sursa legitima in a decide ce este bine si ce este rau? Putem legitima eutanasia in numele compasiunii? Putem legitima imoralitatea in numele sentimentelor?

Este cunoscut faptul ca sistemul etic emotivist sustine acest lucru. Dupa sustinatorii acestui sistem etic, sentimentele sunt cele care genereaza alegerile morale. Nu exista principii morale universal valabile, ci numai alegeri in functie de reactiile emotionale ale oamenilor. Fara a intra in analiza detaliata a acestui sistem, putem afirma ca, daca asa stau lucrurile, in numele sentimentelor si dispozitiilor afective ale oamenilor putem justifica orice, de la atacurile teroriste pana la sacrificiul mamei pentru copiii ei.

Pentru a evita alunecarea in arbitrar, sentimentele au nevoie de busola adevarului. Sentimentele nu au continut cognitiv, ci ele insotesc, de cele mai multe ori, dimensiunea cognitiva a persoanei. Adevarul are un continut cognitiv logic si inteligibil. Sentimentele care sacrifica adevarul pot foarte usor legitima orice. Adevarul este cel care protejeaza sentimentele de manifestari arbitrare si de alegeri imorale. Dar care este sursa si continutul adevarului absolut? Crestinii afirma ca sursa adevarului absolut este revelatia de Sine a lui Dumnezeu Tatal in Isus Hristos prin Duhul Sfant.

Aceasta revelatie in forma verbala si propozitionala se gaseste in Sfintele Scripturi care sunt in totalitate Cuvantul lui Dumnezeu inspirat si fara gresala. Adevarul Scripturii este absolut, vesnic, atemporal si transcultural. De aceea poate oferi calauza morala atat oamenilor care au parte de zile bune cat si celor care trec prin zile grele.

In situatia parintilor care au dorit sa implineasca dorinta fetitei de a fi mireasa, trebuie sa stabilim cine are autoritatea sa defineasca ce anume este casatoria? Este casatoria o jucarie pe care o oferim unui copil bolnav? Este casatoria o ceremonie simulata care ofera posibilitatea unei fetite in pragul mortii sa-si imagineze ca este mireasa? Este casatoria un fel de poveste fara corespondent real, ca si povestea cu Mos Craciun? Daca omenirea nu este ancorata in adevarul absolut, atunci oricine poate defini orice in functie de imprejurari si preferinte.

In cazul fetitei bolnave de leucemie, visul ei nu s-a implinit. Ea nu este la varsta casatoriei si nu este capabila sa consume casatoria. Acest spectacol al unei nunti fara corespondent in realitate nu i s-a usurat acestei fetite suferinta. In realitate, ea a fost inselata cu un ritual fara continut si fara viitor. In loc sa fie ajutata sa vada lucrurile care se pot realiza si mai ales sa fie pregatita pentru vesnicie, fetita a fost expusa unui simulacru mediatizat. Visul ei nu s-a implinit, ci a fost deturnat si chiar pervertit.

Moartea este o realitatea cruda a conditiei umane sub soare. Fara perspectiva lumii de dincolo de soare, pe care o prezinta cartea Biblia in cartea Eclesiastul, viata este absurda. Solomon afirma ca viata de sub soare nu are sens pentru ca lumea aceasta este incompleta si imperfecta. A incerca sa indeplinim toate dorintele omului aici sub soare nu este altceva decat „desertaciune si goana dupa vant.”

Gandul vesniciei pe care Dumnezeu l-a asezat in inima omului cere sa trecem dincolo de soare si sa-L cautam pe Acela care este Parintele Vesniciei. In fata mortii, copiii si oamenii maturi au nevoie si sunt capabili sa se ridice deasupra suferintei si sa-si incredinteze sufletele in mana Dreptului Ziditor. In lumina adevarului absolut, toate dorintele care sunt in conformitate cu adevarul Scripturii pot fi implinite. Dorintele ancorate in adevar au continut real si au caracter legitim. Aceasta perspectiva onoreaza deopotriva si Creatorul si creatia. Minciuna si simulacrul degradeaza persoana umana si il ofenseaza pe Creator.

Copiii trebuie sa invete ca legamantul de casatorie nu este o joaca, nu este un spectacol de ocazie, ci este legamantul incheiat, inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, intre un singur barbat si o singura femeie pentru a trai impreuna ca sot si sotie pana la moarte. Cununia celebrata in acest fel are continut real si are viitor.

Pastor Paul Negrut

Anunțuri

Comentariile sunt închise.