Căsătorire, Divorţ, Recăsătorire 5 – Concluzii


Apostolul Pavel a fost chemat de Dumnezeu să ducă Evanghelia la Neamuri. În 1 Corinteni 7, Apostolul explică modul în care învăţătura biblică privitoare la căsătorie, divorţ şi recăsătorire trebuie predicată şi practicată între Neamuri. Faptul că această învăţătură a fost dată Bisericii din Corint este de asemenea important pentru vremea de astăzi când libertinajul şi imoralitatea sexuală caracteristice Corintului de atunci au devenit o trăsătură majoră a societăţii contemporane. Într-un asemenea context, apostolul Pavel introduce învăţătura biblică despre puritate morală (feciorie) şi despre abstinenţă sexuală totală a celor necăsătoriţi (celibatul) pentru a se dedica în totalitate lucrării Evangheliei. Dedicarea tuturor resurselor şi energiilor în lucrarea Domnului este o chemare divină care, prin puterea Duhului, îi ridică pe cei care o primesc deasupra dominaţiei instinctelor, poftelor şi ispitelor sexuale. Din perspectiva apostolului Pavel, celibatul nu este o resemnare, ci o chemare înaltă la slujire.

De asemenea, Pavel afirmă că legământul de căsătorie este instituit de Domnul şi nu este inferior din punct de vedere moral-spiritual celibatului. Diferenţa constă doar în responsabilităţile pe care cei căsătoriţi le au, pe lângă Evanghelie, faţă de familie. În teologia lui Pavel, familia ocupă un loc atât de înalt încât o foloseşte ca metaforă pentru relaţia dintre Cristos şi Biserică (Efeseni 5:25-33). Datorită faptului că familia este instituită de Domnul, legământul de căsătorie este indisolubil. Numai moartea pune capăt legăturii de căsătorie. Caracterul permanent al legământului de căsătorie cere maturitate, puritate şi dedicare totală celor care intră în acest legământ. Orice încercare de a rupe legământul în afară de moarte este răzvrătire faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Cei credincioşi nu pot face acest lucru: pentru ei divorţul este interzis. Totuşi, într-o lume căzută, este posibil ca oameni care se numesc creştini să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu şi să divorţeze. În acest caz, partenerul cu adevărat credincios este chemat să rămână singur sau să caute să se împace cu cel care a abandonat familia.

În cazul căsătoriilor mixte, uneori partenerul necredincios poate fi biruit de păcat în aşa măsură încât să-şi abandoneze familia. Partenerul credincios nu este obligat în această situaţie să-şi îndeplinească datoria conjugală faţă de partenerul necredincios. Dar şi în acest caz, cel credincios este chemat fie să rămână singur lângă Domnul, fie să se împace cu partenerul de viaţă. Recăsătorirea este permisă de Scriptură numai pentru cei rămaşi văduvi prin decesul partenerului. Orice relaţie de căsătorie atâta vreme cât trăieşte partenerul este preacurvie.

În secolul permisivităţii morale şi al devalorizării căsătoriei, învăţătura apostolului Pavel cheamă din nou bisericile şi pe toţi cei credincioşi la standardele lui Dumnezeu aşa cum le prezintă Biblia. Binecuvântarea lui Dumnezeu nu poate fi aşteptată atunci când firea păcătoasă şi poftele lumeşti sunt mai presus decât Scriptura. Reîntoarcerea la Scripturi va încuraja pe cei tineri să caute partenerul de viaţă prin post şi rugăciune, cu maturitate şi responsabilitate faţă de Dumnezeu şi faţă de familie. Greutăţile şi necazurile vieţii nu pot anula voia lui Dumnezeu pentru familie, ci ne îndeamnă să ne apropiem mai mult de Dumnezeu în rugăciune, sfinţire şi ascultare. Din perspectivă biblică, viaţa creştină nu este doar o luptă cu ispitele şi greutăţile vieţii de pe pământ, ci înseamnă în egală măsură biruinţa prin Duhul Sfânt pe baza Cuvântului şi aşteptarea plină de speranţă a gloriei cereşti împreună cu Domnul şi Mântuitorul nostru.

Anunțuri

Comentariile sunt închise.