Despre divorţ 7 – Sensul expresiei „afară de pricină de curvie”

În continuare, Domnul Isus Se dezice de învăţăturile şcolilor rabinice ale vremii şi afirmă că divorţul şi recăsătorirea înseamnă trăire în păcatul curviei. Isus afirmă că divorţul pronunţat de oameni nu anulează căsătoria instituită de Dumnezeu. Atât textul din Marcu 10:1-12, cât şi cel din Luca 16:18 afirmă clar că divorţul şi recăsătorirea înseamnă încălcarea planului lui Dumnezeu şi atrag după ele păcatul curviei. În contextul acestei dezbateri, Matei introduce expresia controversată „afară de pricină de (porneia) curvie” (Matei 19:9). Modul în care este definit cuvântul porneia determină înţelesul învăţăturii Domnului Isus cu privire la divorţ şi recăsătorire. Porneia este un concept general care poate avea mai multe sensuri în funcţie de context. Astfel, porneia se referă la tot felul de manifestări sexuale nelegitime cum ar fi prostituţia, infidelitate sexuală, perversiuni sexuale sau incest. Etimologic, porneia provine de la substantivul porne şi înseamnă „a vinde”. Ideea din spatele cuvântului este de a-şi vinde trupul. În cultura antică grecească porne era folosit pentru a descrie sclavele care erau folosite ca prostituate. În Noul Testament întâlnim cuvântul porneia în Matei 5:32 şi Matei 19:9.[1]

Unii comentatori evanghelici au pus semnul egalităţii între porneia şi adulter. Laney susţine că dacă aşa ar sta lucrurile, atunci, contrar tiparului din Matei 5:21-48, învăţătura Domnului Isus nu s-ar deosebi de învăţătura lui Shammai şi a fariseilor din vremea lui. Trebuie subliniat însă că în absenţa unui context care să susţină acest sens, cuvântul porneia nu se referă la adulter. Cuvântul obişnuit folosit pentru adulter este moicheia, iar Matei recunoaşte distincţia dintre ele în capitolul 15:19. De asemenea, dacă Domnul Isus ar fi intenţionat să susţină punctul de vedere al lui Shammai şi să permită divorţul în caz de adulter, ar folosit un cuvânt mai explicit.[2]

Alţi comentatori susţin că Domnul Isus a folosit un cuvânt polisemantic pentru a permite divorţul în orice situaţie de infidelitate sexuală, inclusiv adulter. În acest caz, Isus ar fi adoptat un punct de vedere mai permisiv decât cel al lui Shammai, care consideră că divorţul poate fi acceptat doar în caz de adulter. Mark Geldard susţine însă că încercarea de a oferi termenului porneia un înţeles mai larg introduce contradicţii interne în textul lui Matei.[3] Laney este de părere că Domnul Isus a susţinut (Matei 19:4-5) permanenţa căsătoriei în conformitate cu planul lui Dumnezeu din creaţie şi, la provocarea fariseilor, s-a pronunţat clar împotriva divorţului (Matei 19:6). Ar fi o dovadă de inconsistenţă din partea Domnului ca trei versete mai jos (19:9) să adopte o poziţie mai liberală decât rabinii. Dacă totuşi cineva ar susţine că, de fapt, Domnul Isus a adoptat o poziţie mai permisivă decât rabinii, atunci reacţia ucenicilor ar fi absurdă: „Dacă astfel stă lucrul cu bărbatul şi nevasta lui, nu este de folos să se însoare” (Matei 19:10). În realitate, reacţia ucenicilor dovedeşte faptul că Domnul Isus a adoptat o poziţie mai restrictivă decât s-au aşteptat ei. Prin urmare, în accepţiunea Domnului Isus porneia nu putea avea un înţeles larg.[4]

O altă interpretare larg întâlnită este aceea care susţine că porneia se referă la necinste sexuală în perioada logodnei. În tradiţia iudaică, angajamentul de logodnă era la fel de serios ca şi cel de căsătorie şi putea fi anulat doar prin divorţ sau moarte. Conform acestei abordări, Domnul Isus a afirmat că dacă în perioada logodnei unul dintre parteneri s-a făcut vinovat de infidelitate, celălalt este liber să divorţeze. Textul invocat în sprijinul acestei interpretări este Matei 1:19. Singura situaţie în care divorţul este acceptat este, prin urmare, infidelitatea din perioada logodnei, şi nu infidelitatea din perioada căsătoriei. Obiecţia adusă de Laney acestei interpretări este că Domnul Isus şi fariseii nu discutau despre logodnă, ci despre căsătoria propriu-zisă, aşa cum reiese din textele pe care le-au invocat (Geneza 2:24; Deuteronomul 24.1-4). De asemenea, dacă dezbaterea ar fi fost pe tema întreruperii logodnei, atunci absenţa excepţiei la divorţ din Marcu şi Luca ar fi greu de explicat, pentru că şi la greci, şi la romani exista perioada de logodnă înaintea căsătoriei.[5]

Un număr tot mai mare de comentatori sunt de părere că afirmaţia Domnului Isus din Matei 19:9, „afară de pricină de curvie (porneia)”, se referă la căsătoriile care încalcă interdicţia biblică cu privire la rudele de sânge din Leviticul 18:6-18. Laney consideră că această abordare este în armonie şi cu aspectele istorice, geografice şi culturale din Evanghelia după Matei, evanghelie adresată în primul rând evreilor cu scopul de a dovedi că în Cristos se împlinesc toate profeţiile mesianice (Matei 1:23; 2:5, 6, 15, 18, 23).[6]

În Leviticul 18:6-18 sunt interzise căsătoriile între rudeniile apropiate. Wenham rezumă aceste interdicţii în felul următor: „Un bărbat nu se poate căsători cu o femeie care-i este rudenie de sânge sau cu o femeie care în urma unei căsătorii anterioare i-a devenit rudenie de sânge.”[7]


[1] Carl Laney, „No Divorce”, pp. 33, 34.

[2] Carl Laney, „No Divorce”, p. 34.

[3] Mark Geldard, Churchman 92 (1978), p. 134. Cf. Carl Laney, „No Divorce”, p. 34.

[4] Carl Laney, „No Divorce”, p. 35.

[5] Carl Laney, „No Divorce”, p. 35.

[6] Carl Laney, „No Divorce”, p. 35.

[7] G. J. Wenham, The Book of Leviticus, New International Commentary on the Old Testament, Grand Rapids, Eerdmans, 1979, p. 225.

Anunțuri

Comentariile sunt închise.