Despre divorţ 6 – Învăţătura Domnului Isus

Laney susţine că există două texte majore care consemnează învăţătura Domnului Isus în legătură cu divorţul: Matei 19:1-12 şi Marcu 10:1-12 (vezi şi Matei 5:31-32, Luca 16:18). Cu toate că ambele texte consemnează acelaşi eveniment, fiecare evanghelist are o contribuţie distinctă care trebuie analizată pentru a înţelege învăţătura Domnului cu privire la divorţ şi recăsătorire.[1]

A. Indisolubilitatea căsătoriei

Laney este de părere că învăţătura Domnului despre divorţ şi recăsătorire din Matei 19 şi Marcu 10 a fost dată în timpul ultimei Sale călătorii spre Ierusalim, cu ocazia sărbătorii Paştelui. În Perea, teritoriu guvernat de Irod Antipa, fariseii l-au abordat pe Domnul Isus cu întrebarea: „Oare este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta pentru orice pricină?” (Matei 19:3). Atât Matei, cât şi Marcu precizează că fariseii au vrut să-L ispitească. Este posibil ca fariseii să fi încercat să dovedească discrepanţa dintre învăţătura Domnului şi legea lui Moise aşa cum o interpretau ei, sau poate că au vrut să-L atragă pe Domnul într-un conflict politic cu Irod Antipa, care s-a căsătorit cu soţia fratelui său. Denunţarea acestei căsătorii incestuoase l-a costat viaţa pe Ioan Botezătorul doar cu un an mai devreme (Matei 14:4-12). Este cunoscut faptul că fariseii hotărâseră deja să-L omoare pe Isus (Matei 12:14; Marcu 3:6) şi probabil că acum căutau un prilej de a-L da pe Domnul Isus pe mâna lui Irod Antipa.[2]

Prin urmare, Laney afirma că întrebarea fariseilor a fost pusă în contextul dezbaterii rabinice cu privire la sensul expresiei erwat dabar (goliciune, ceva dezgolit) din Deuteronomul 24:1. În timp ce toţi evreii acceptau în principiu divorţul, existau mari dezbateri între rabini cu privire la cauza legitimă de divorţ. După Mishna, şcoala liberală a lui Hillel susţinea legitimitatea divorţului pe orice motiv, iar şcoala conservatoare a lui Shammai accepta divorţul numai pe motiv de adulter. Întrebarea adresată lui Isus a fost de fapt următoarea: „De partea cui eşti în această polemică?” Se poate ca fariseii să se fi aşteptat ca Isus să respingă interpretarea permisivă a lui Hillel (vezi Matei 5:21-48), dar era limpede că a trece de partea conservatoare a lui Shammai ar fi însemnat să-şi pună viaţa în pericol.[3]

Laney consideră că în răspunsul pe care Isus l-a dat fariseilor a respins atât interpretarea liberală, cât şi pe cea conservatoare cu privire la divorţ. Domnul Isus precizează că divorţul nu face parte din planul originar al lui Dumnezeu pentru căsătorie: căsătoria este pe viaţă (Matei 19:4-6). Pentru a argumenta cu Scriptura acest lucru, Domnul face apel, în primul rând, la Geneza 1:27 şi 2:24 pentru a sublinia că, la început, Dumnezeu a creat un singur bărbat pentru o singură femeie. În al doilea rând, Domnul subliniază că Geneza 2:24 demonstrează că în căsătorie bărbatul şi femeia experimentează cea mai intimă şi trainică relaţie de sub soare, descrisă prin expresia „un singur trup”. În al treilea rând, Domnul Isus afirmă că Dumnezeu este Cel care îi uneşte pe cei doi în căsătorie, şi prin urmare ce a unit Dumnezeu omul să nu despartă. Afirmaţia „omul să nu despartă” este la imperativ şi cere încetarea oricărei intervenţii umane în desfacerea căsătoriei.[4] Cu alte cuvinte, răspunsul Domnului Isus la întrebarea fariseilor dacă este îngăduit ca omul să-şi lase nevasta pentru orice pricină este un NU categoric (Matei 19:3). Spre deosebire de conducătorii religioşi ai vremii, Domnul Isus afirmă permanenţa şi indisolubilitatea căsătoriei. Nu există motiv valid pentru divorţ. Fariseii au înţeles că Domnul Isus nu acceptă divorţul şi de aceea l-au confruntat cu textul din Deuteronomul 24:1-4: „Pentru ce a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărţire şi să o lase?” (Matei 19-7).[5]

La fel ca mulţi comentatori ai Scripturii de astăzi, fariseii au făcut două greşeli. Prima, au confundat „îngăduinţa” lui Moise (Matei 19:8) cu „porunca” lui Moise (Matei 19:7). În al doilea rând, au confundat planul originar al lui Dumnezeu cu stilul de viaţă al oamenilor care aveau inima împietrită. Pentru a corecta greşelile lor de interpretare, Domnul Isus explică: „Din pricina împietririi inimii voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele, dar de la început n-a fost aşa” (Matei 19:8). În felul acesta Domnul Isus subliniază faptul că reglementarea socială a crizelor de familie din vremea lui Moise reprezintă norme de viaţă ale unor oameni cu inima împietrită şi acestea sunt în dezacord total cu planul iniţial al lui Dumnezeu cu privire la căsătorie.[6]


[1] Carl Laney, „No Divorce”, p. 31.

[2] Carl Laney, „No Divorce”, p. 31.

[3] Carl Laney, „No Divorce”, p. 32.

[4] Carl Laney, „No Divorce”, pp. 32, 33.

[5] Carl Laney, „No Divorce”, p. 33.

[6] Carl Laney, „No Divorce”, p. 33.

Anunțuri

Comentariile sunt închise.