Orice lucru îşi are vremea lui 1

Cartea Eclesiastul este o carte de înţelepciune, care tratează subiecte existenţiale foarte importante. Vom studia în continuare capitolul 3 al cărţii şi vom analiza relaţia dintre vremelnicie şi veşnicie. O zicală românească spune: „Timpul le rezolvă pe toate.” Eclesiastul, capitolul 3, ne demonstrează că nu este aşa; timpul nu le rezolvă pe toate. Întrebarea care se naşte din acest capitol este:  Ce faci cu gândul veşniciei?                                  Capitolul 3 ne duce într-o altă dimensiune a cercetărilor lui Solomon pentru a descoperi sensul vietgii sub soare. Ce facem cu timpul nostru? Ce facem cu vremea pe care o avem la dispoziţie? Înainte însă de a aborda subiectul acesta, am o veste deosebită pentru cei pasionati de afaceri. Se ştie că una dintre marile probleme ale oamenilor de afaceri la ora actuală este sursa de finanţare. Oamenii spun: „ Noi avem idei, bani dacă ar fi! Dacă ar fi o banca străina, un investitor,  care să ne dea banii, am şti noi ce să facem cu ei.” La ora actuala şi indivizii, şi firmele şi guvernele caută surse de finanţare.

            Pentru cei interesaţi de finanţare am o veste extraordinară. Iată despre ce este vorba.             Cineva este dispus să dea fiecăruia dintre cei interesaţi suma de 864.000 de dolari pe zi. Asta înseamnă că, pe săptămână, dacă intri în aceasta, primeşti 18.144.000 de dolari, iar într-un an, 6.633.760.000 de dolari. Ai 864.000 pe zi, 18.144.000 pe săptămână şi 6.633.760.000 de dolari pe an. Singura condiţie a celui care face creditarea este să cheltui în fiecare zi suma primita;  sa o cheltui în întregime pe lucruri folositoare. Asta înseamnă că trebuie să cheltuieşti 864.000 de dolari pe zi. Dacă nu-i cheltuieşti pe toţi în fiecare zi pe lucruri folositoare, tranzacţia este anulată, nu mai primeşti nimic şi, mai mult decât atât, ţi se ia înapoi tot ce ţi s-a dat. Trebuie să restitui întreaga sumă.

Trebuie să clarificăm secretul acestei aceastei tranzacţii: în fiecare zi, Dumnezeu îţi dă 864.000 de secunde. Asta înseamnă 18.144.000 de secunde pe săptămână, 6.633.760.000 de secunde pe an. Înmulţeşte cu anii pe care îi ai şi vei vedea ce capital extraordinar ţi-a dat Dumnezeu, ce investiţie extraordinară, nu în dolari, ci în viaţă. Investiţia nu este pentru lucrurile de aici, ci pentru lumea de dincolo.

            La sfârşitul vietii se trage linia şi va trebui să dai socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru modul în care ţi-ai trăit viaţa. În atmosfera aceasta ne introduce Solomon în capitolului 3. „Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui” (v. 1). Noi suntem aşezaţi de Dumnezeu într-o lume mărginită de spaţiu şi timp. Universul nostru este deci limitat de spaţiu şi timp. Trăim în spaţiu şi timp. Timpul este durata în care se petrec evenimentele, durata în care ne trăim viaţa cu bucuriile şi necazurile ei. Durata în care se desfăşoară evenimentele, fenomenele întâmplările, faptele, se numeşte timp. Spaţiul este locul în care ne trăim viaţa cu evenimentele ei. În viata aceasta sub soare, fiecare dintre noi este încadrat în spaţiu şi timp. Trebuie observat, însa, spaţiul şi timpul sunt legate unul de altul, cu toate ca între ele sunt deosebiri fundamentale. Spaţiul este reversibil. Te poţi duce până într-un anumit loc, iar apoi să te întorci în punctul din care ai plecat. Aceasta înseamnă că dacă te-ai dus până undeva şi nu-ţi place, te poţi întoarce. În schimb, timpul este ireversibil. Timpul are o singură direcţie: se duce doar înainte şi nu-l mai poţi întoarce. Spaţiul este reversibil, aşa că dacă ai făcut o greşeală în spaţiu, ai posibilitatea să o corectezi. Timpul este ireversibil, curge într-o singură direcţie. Dacă ai făcut o greşeală în timp, clipa s-a dus şi n-o mai poţi prinde din urmă. Aşadar, Solomon ne spune că în vremea aceasta în care ne-a aşezat Dumnezeu, în durata aceasta care se numeşte timp, toate lucrurile îşi au vremea lor. Evenimentele care se desfăşoară, oamenii care trăiesc, lucrurile la care asistăm sunt bine încadrate în timp şi spaţiu, şi toate îşi au vremea lor; absolut fiecare lucru de sub soare îşi are ceasul lui.                                 

            În aceasta lume încadrata de timp şi spatiu, Solomon  analizează o serie de optsprezece evenimente, de sentimente şi de relaţii care sunt aşezate pereche. Iată ce spune el: „Naşterea îşi are vremea ei şi moartea îşi are vremea ei. Săditul îşi are vremea lui şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei; uciderea îşi are vremea ei şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei şi zidirea îşi are vremea ei” (v.2, 3). Sunt câteva perechi de evenimente care îşi au vremea lor, spune Solomon. „Naşterea îşi are vremea ei.” Cu aceasta afirmatie, cei mai multi oameni sunt de acord. Fiecare om are o vreme când se naşte. Cu aceeaşi certitudine, Solomon afirmă că va fi o vreme când fiecare om va muri. Viaţa sub soare este încadrată de naştere şi moarte. Trăim într-o lume trecătoare, şi viaţa noastră este încadrată în timp.                                    

            Solomon observă că sub soare toate îşi au vremea lor. „Săditul îşi are vremea lui şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei” (v. 2). Din nou, este vorba de acelaşi ciclu. Se seamănă şi se culege, se sădeşte şi se smulge. Este un ciclu care începe şi încheie viaţa unei plante. Solomon continuă: uciderea îşi are vremea ei şi tămăduirea îşi are vremea ei. Există o vreme în care te vindeci, şi o alta în care nu te mai vindeci. Este o boală pe care o tratezi şi se vindecă, însă este o altă boală pe care o tratezi şi nu se mai vindecă. Sunt anumite momente în care eşti bolnav, strigi către Dumnezeu cerând vindecare şi  Dumnezeu îţi ascultă rugăciunea. Dar vine o altă vreme în care te îmbolnăveşti şi spui: „Doamne, ai milă de mine şi dă-mi sănătate!”, iar Dumnezeu îţi răspunde: „Iţi ascult rugaciunea si iti dau sănătate perfectă, dar nu aici sub soare.” Da, este o vreme în care tămăduirea si moartea îşi au vremea lor. Este un timp cand vine virusul acela ucigaş si iti  ia viaţa. Toate îşi au vremea lor. „Dărâmarea îşi are vremea ei şi zidirea îşi are vremea ei.”  Există o vreme în care-ţi zideşti casa, dar există o altă vreme în care vine altul şi-ţi demolează casa. Toate lucrurile, fenomenele acestea de sub soare şi evenimentele din viaţa noastră sunt încadrate în timp.

            Solomon observă un aspect foarte important. În viaţa sub soare este important cum ne raportăm la lucruri şi fenomene. Sentimentele şi toate trăirile noastre lăuntrice sunt încadrate şi ele în timp. Sub soare sunt multe evenimente, şi noi nu trăim ca roboţii, ci ne implicăm afectiv în ele, dar şi implicarea noastră este reglată de acelaşi element al timpului.  Prin urmare, Solomon prezintă câteva perechi de sentimente:  „Plânsul îşi are vremea lui şi râsul îşi are vremea lui” (v. 4). Da, sunt stări ale noastre şi vine o vreme pentru fiecare. Solomon spune că trăirile noastre merg şi mai departe: „Bocitul îşi are vremea lui.”  Vine o vreme aici sub soare când tot ce poţi face este să jeleşti.                „Aruncarea cu pietre îşi are vremea ei şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei” (v. 5). Oare despre ce e vorba? S-ar putea să fie vorba despre o problemă din vremea lui Solomon. Dacă vrei să strici relaţiile cu vecinul, aruncă în ograda lui cu pietre. Care dintre voi l-aţi îmbrăţişa pe cel care v-a umplut grădina cu pietre? Dar dacă vrei să-ţi îmbunătăţeşti relaţiile cu vecinul tău, atunci începe să repari gardul şi adună tot molozul ce a căzut în curtea lui. Fă-i curăţenie în grădină! Este o vreme în care poţi să-ţi îmbunătăţeşti relaţiile. Relaţiile dintre oameni au dinamica lor. Foarte puţini oameni au o relaţie constantă cu cineva de la naştere până la moarte. Până şi în relaţiile dintre părinţii şi copii există momente de tensiune. De asemenea,  între soţi există momente tensionate, sau între colegi şi între prieteni există relaţii tensionate. Şi acestea îşi au vremea lor.      

            Mai departe, Solomon afirmă: „Îmbrăţişarea îşi are vremea ei şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei.” Tinerilor, luaţi aminte! Este o vreme potrivită pentru toate. Sub soare, lucrurile îşi au rânduiala lor. Sentimentele şi relaţiile au rânduiala lor, relaţiile noastre cu lucrurile dimprejur îşi au toate vremea lor. Vă rog să vă uitaţi cu atenţie la următoarele perechi: „Căutarea îşi are vremea ei şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei şi lepădarea îşi are vremea ei; ruptul îşi are vremea lui şi cusutul îşi are vremea lui” (v. 6, 7). Căutarea şi pierderea au o vreme specială, păstrarea şi lepădarea îşi au vremea lor, ruptul şi cusutul îşi au vremea lor specială. Este o vreme în care cauţi şi o vreme în care te-ai oprit din căutare. Este o vreme în care îţi cauţi partenerul de viaţă, iar când l-ai găsit, te-ai oprit din căutare. Da, toate lucrurile îşi au vremea lor sub soare şi toate urmează o anumită ciclicitate.                                                                                                         Mai departe, Solomon spune: „Tăcerea îşi are vremea ei şi vorbirea îşi are vremea ei” (v. 7). Aşadar, este o vreme în care trebuie să îţi deschizi gura şi o vreme în care trebuie să îţi închizi gura. Este o vreme în care trebuie să scoţi o vorbă din gură şi este o vreme în care trebuie să ştii să taci. Sunt unii care nu ştiu să tacă şi „dau cu ruda în baltă”. De aceea, Solomon spune că nebunul dacă ar tăcea ar trece drept filosof, drept înţelept. Dar pentru că nu ştie să tacă, toată lumea vede că e nebun. Este o vreme a tăcerii şi este o vreme a vorbirii. Trebuie deci să înţelegem că toate îşi au timpul lor.  Solomon îşi continuă meditaţia cu următoarea constatare: „Iubitul îşi are vremea lui şi urâtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui pacea îşi are vremea ei” (v. 8). Toate au un timp sub soare şi cu toţii suntem de acord asupra faptului că ele se derulează în timp şi spaţiu.   

            Apare însă o problemă. Pe cei mai mulţi dintre noi, evenimentele acestea ne prind nepregătiţi. Spune-mi, ce faci dacă moartea, care îşi are vremea ei, te-a prins nepregătit? Ce faci dacă dărâmatul care îşi are vremea lui te-a prins nepregătit? Ce faci dacă plânsul a venit şi te-a luat pe nepregătite? Ce faci dacă războiul a venit şi te-a luat pe nepregătite? Ce faci atunci când te-a luat gura pe dinainte? Când toate lucrurile acestea te-au gasit nepregătit, îţi distrug toată bucuria, toată pacea si îţi ruinează viaţa. Oare n-am putea să stăm noi la pupitrul de comandă şi să comandăm noi naşterea, moartea, să comandăm noi săditul şi smulsul, râsul şi plânsul? Oare n-ar fi mai bine dacă am sta noi la pupitru? O, spune Solomon, nu le putem controla noi! Dar cine se află la pupitru? Cine le controlează pe toate?                                                                                                  


Exemplul este oferit de Charles Swindoll in Living, p. 67.

H.C. Leupold, Exposition of Ecclesiastes, pp.78-93.

Charles Swindoll, Living,  pp.70-76.

 

Acest text este parte din Cartea Suveranitatea lui Dumnezeu şi sensul vieţii sub soare.


Anunțuri

Comentariile sunt închise.