Cum va fi în cer? 2

Mi-aduc aminte de o întâmplare din copilăria mea. Eram copil, m-am născut şi am crescut la Burzuc, şi părinţii n-au fost oameni instăriţi. Mai întâi era vremea marilor impozite şi bieţii oameni munceau şi plăteau impozite, ţin minte că părinţii făceau unt, băteau smântâna, iar noi, copiii, ne uitam şi lingeam stropii de smântână care cădeau pe o margine şi pe alta a bidonului, pentru că trebuiau să ducă untul să-l vândă ca să plătească impozitele. În perioada aceea, tata obişnuia să ne cumpere haine de la vechituri, ca să ne îmbrace; eram trei băieţi. Cum noi, copiii, nu mai fuseserăm până atunci la oraş, într-o zi, tata ne-a spus: „Mă duc să vă cumpăr câte un costum de haine şi apoi o să vă duc la Oradea, de 23 august.” Aveam vreo 4-5 ani. Nu ştiam eu nici ce e 23 august, nu ştiam nici cum e Oradea, dar nu mai puteam de curiozitate, eram dornic să văd oraşul. A venit tata şi ne-a adus fiecăruia câte un costum de haine şi ne-a îmbrăcat cu ele. Ţin minte că m-am uitat la haine şi mi s-a părut că erau cele mai frumoase haine de sub soare. Ne tot plimbam prin curte şi ne uitam la hainele noastre şi abia aşteptam să ajungem la Oradea crezând că toţi oamenii se vor uita la noi cu admiraţie. Ne-am dus pe jos de la Togu de Burzuc până la Tileagd. Cei care cunoaşteţi zona, peste dealurile de la Bălaia şi prin pădure, vă daţi seama că ne-am prăfuit din tălpi până-n creştet. Ne-am urcat într-un tren personal de la Tileagd şi am ajuns la Gara mare în Oradea. Am coborât la Gara mare şi primul lucru care m-a şocat a fost să văd cât de modeste erau hainele noastre pe lângă hainele orăşenilor. A fost aşa de mare şocul să mă văd îmbrăcat sărăcăcios şi cu haine vechi!

Înainte de a te uita la tine comparându-te cu standardele lumii acesteia, ai senzaţia că eşti grozav. Eşti chiar încântat de tine. Când te examinezi din perspectiva slavei lui Dumnezeu, ajungi să strigi ca Isaia: „Vai de mine!” Şi Îi spui Domnului: „Doamne, sunt păcătos până-n măduva oaselor! Doamne, sunt aşa de murdar! Când se vede slava Ta, sfinţenia Ta, Doamne, sunt pierdut!”                                  

            Ne rugăm ca Dumnezeu să ne descopere slava Lui şi să ne vedem aşa cum ne vede Dumnezeu, pentru că dacă nu ne vedem prin ochii Lui, ne vom duce acasă încântaţi de noi înşine, în loc să strigăm rugându-L să se îndure de noi, să se atingă de noi, să vină focul sacru, să ne spele, să ardă tot ce-i stricat în noi. Dacă nu Se atinge El de noi, ne ducem mai departe murdari având impresia că totul este în regulă, că suntem grozavi. Cerul este un loc. Cerul nu este o plăsmuire a imaginaţiei omeneşti. Nu este un fel de poveste, nu este un basm de adormit sau de încântat copiii mici. Cerul este un loc real, adevărat. Când Şi-a încheiat lucrarea, Domnul Isus Cristos care a venit la noi, din cerul Lui, aici pe pământ, le spunea ucenicilor: „Să nu vi se tulbure inima, aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri, dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Mă duc să vă pregătesc un loc şi, după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” (Ioan 14:1-3) La înălţare, Domnul Isus S-a dus la cer, nu S-a dus undeva în neant. S-a dus la cer. Şi ne-a spus: „Mă duc să vă pregătesc un loc.” Cerul este un loc şi în locul acela ne pregăteşte Domnul fiecăruia dintre noi un locaş. Domnul are acolo un loc special pentru tine, un loc special pentru mine şi de când S-a dus până în ziua de astăzi ne pregăteşte locul acela. Dar, în acelaşi timp ne pregăteşte şi pe noi, cei de aici, pentru locul acela. Aici pe pământ, Dumnezeu ne pregăteşte pentru locul acela. Aici ne antrenează pentru cer, aici ne califică pentru cer, ne deprinde cu lucrurile cerului, pentru ca atunci când vom ajunge acolo, să fim cetăţeni ai cerului, pregătiţi şi potriviţi pentru o astfel de glorie.              

Am văzut şi în România, am văzut şi în alte ţări ale lumii ce se întâmplă când guvernele sau autorităţile locale încearcă să mute în apartamente de bloc sau în locuinţe mai confortabile anumite categorii de oameni; am văzut ce s-a întâmplat când au vrut să mute nişte oameni din cocioabele lor, într-o clădire nouă. S-a construit pentru aceşti oameni un bloc de apartamente. La câteva zile după ce au fost mutaţi acolo, ieşea fum pe toate geamurile. Au luat parchetul sau linoleumul şi au făcut foc cu el în mijlocul camerei, şi-au dus şi capra şi calul, au adus şi căldarea şi făceau foc în mijlocul apartamentului. Fumul ieşea pe toate părţile şi după câteva luni de zile, clădirea arăta mai rău ca un coteţ. Oamenii aceia nu ştiau să trăiască în bloc. Ei erau obişnuiţi să trăiască în colibele lor, n-au fost pregătiţi pentru exigenţele unui alt tip de locuinţă. Acum, Dumnezeu nu ne ia de aici aşa stricaţi şi păcătoşi şi murdari şi cu deprinderi rele, să ne transfere în cer, unde să ne continuăm vechiul stil de viaţă. Ne pregăteşte pentru cer. În pregătirea aceasta ne sfinţeşte, în pregătirea aceasta ne face să fim ca El, în pregătirea aceasta ne adunăm laolaltă să sărbătorim, anticipând marea sărbătoare a cerului. În pregătirea aceasta, învăţăm să cântăm şi învăţăm să cântăm aici pe pământ cântările cerului.            

            Învăţăm aici să ne deprindem cu închinarea prin cântare. Ne deprinde Dumnezeu aici cu cântarea. Ne deprinde Dumnezeu aici cu profunzimile Cuvântului Său, ne deprinde Dumnezeu aici să gândim ca El, ca să fim în toate lucrurile ca Domnul Isus, iar când totul va fi pregătit, când noi înşine vom fi pregătiţi, Domnul ne va duce acasă. În marea sărbătoare a strămutării noastre de aici,  Dumnezeu ne oferă un loc în locul acela extraordinar. Locul acela însă nu este un fel de teren viran, unde încep să apară ici şi acolo, câte o casă, locul acela, conform textului biblic, este o cetate. Dacă te duci undeva pentru două, trei zile ca să stai pe malul unei ape sau la poalele unui munte, nu te apuci să-ţi construieşti o casă acolo. Îţi întinzi cortul şi oricine te vede stând în cort, spune: „Uite un turist!” În ţara în care curge lapte şi miere, Avraam a stat în corturi ca să mărturisească tuturor că era turist, că era în trecere pe aici. „El aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.” (Evrei 11:10) El este în drum spre cetatea cerului şi nu-l opreşte nimic.                                      

            În locul acela va fi slava lui Dumnezeu, în locul acela vor fi fericirea şi sfinţenia copiilor lui Dumnezeu, în locul acela vom trăi unii alături de alţii într-o armonie dumnezeiască, în locul acela vom avea trupuri de slavă. În locul acela orbii vor vedea, în locul acela neputincioşii vor avea plinătatea puterilor pe care le-o dă trupul de slavă, în locul acela bolile şi toate infirmităţile de aici ne vor părăsi, Dumnezeu ne va desăvârşi pentru că ne cheamă într-un loc în care ne asigură fericirea. Un loc în care Dumnezeu ne va împlini toate năzuinţele şi Îşi va împlini promisiunile în noi, şi în locul acela al fericirii, vom locui cu Dumnezeu, ne vom închina, Îl vom lăuda, şi Îi vom da slavă. Rugaţi-vă ca Dumnezeu să cerceteze pământul. Dar în cer Îl vom sluji pe Dumnezeu în deplinătatea facultăţilor şi a talentelor noastre, „într-un cer nou şi un pământ nou.” Dar ne cheamă Dumnezeu să-L slujim de aici şi să mergem crescând în slujirea noastră, pentru ca, o dată ajunşi acolo, să ne cheme şi să ne spună: „Bine, rob bun şi credincios, ai fost credincios în puţin lucruri, te voi pune peste multe lucruri.” (Matei 25:21) Un loc al fericirii şi al slujirii, un loc al lucrării în tot cosmosul, cu Cristos Domnul, în trupuri de slavă, cu voci desăvârşite, într-o atmosferă a gloriei, unde Îl vom lăuda şi Îl vom sluji pe Mirele nostru! 

Pastor Paul Negruţ

Fragmentul de faţă este din cartea Cristos, Biserica şi vremurile de pe urmă.

Anunțuri

Comentariile sunt închise.