Cum va fi în cer? 1

Cum va fi în cer? Ne întrebăm din când în când, atunci când ne gândim la veşnicie, oare cum va fi acolo? Cum va arăta cerul? Cum vom arăta noi în cer? Ce vom face acolo? Cum vom petrece o veşnicie întreagă? Oare n-o să ne plictisim acolo? Cu ce-ţi petreci vremea aici pe pământ? Oare ce vom face acolo? Unii chiar se întreabă dacă nu cumva va fi mai puţin plăcut acolo, prin comparaţie cu este aici?                                                                     

În general ştim puţine lucruri despre cer, pentru că şi Biblia vorbeşte mai puţin despre cer, dar mult mai mult despre iad. Dacă iei toate textele din Biblie care vorbesc despre cer, vei constata că sunt mai puţine decât cele care vorbesc despre iad. Într-un fel, înţelegem de ce e aşa. Pentru că orice părinte care ţine la copilul lui, îl avertizează în legătură cu pericolele, cu tot ce i-ar pute dăuna: „Ai grijă de cuţit!”, „Nu pune mâna!” „Nu umbla cu focul!” „Nu umbla la priză!” Nimeni nu-şi învaţă copilul să se ferească de hrană sau de lucruri inofensive, dar ai vrea să-l protejezi de tot ce l-ar putea răni sau i-ar putea lua viaţa. Dumnezeu ne-a avertizat şi ne avertizează mereu în legătură cu lucrurile care ne-ar putea distruge veşnicia. Şi ne dă mai multe detalii despre locul acela de nenorocire veşnică. Dar în îndurarea Lui, ne spune şi cum este acolo unde S-a dus El pentru a ne pregăti un loc al vieţii veşnice. Ne spune ce ne aşteaptă la capătul drumului, ne spune cum va fi în cer.                                                                                                              

Când vorbim despre cer însă, trebuie să observăm că Biblia ne vorbeşte despre mai multe ceruri. Biblia vorbeşte despre trei ceruri. Primul cer este cerul care se vede ziua. Când Biblia vorbeşte despre cerul acesta, are în vedere spaţiul la care face referire textul din Matei, capitolul 6, versetul 26. Domnul Isus spune aşa: „Uitaţi-vă la păsările cerului!” Primul cer este cel care se vede ziua. Este învelişul acesta atmosferic care înconjoară pământul şi, când este senin, vedem departe. În cerul acesta care se vede ziua sunt păsări şi câteodată mai sunt avioane. Cei care aţi călătorit cu avionul aţi ajuns până în primul cer. Ajungi acolo şi, dacă nu se intervine nimic neprevăzut, aterizezi pe pământ, fără să se fi produs vreo schimbare majoră în viaţa ta. Al doilea cer este cerul care se vede noaptea. Oricât ni s-ar părea de ciudat, totuşi este adevărat faptul că noaptea vedem mai departe decât ziua. După cum citim în Geneza, capitolul 15, acest al doilea cer îi este arătat lui Avraam într-o seară, când Dumnezeu îl cheamă afară din cort şi îi spune: „Avraam, uită-te spre cer şi numără stelele cerului. Numără-le dacă poţi.”                                           

Al doilea cer este spaţiul acela interplanetar, intergalactic, este universul în toată infinitatea lui. În cerul al doilea există corpuri cereşti. Acolo ajung câteodată cosmonauţii cu rachetele cosmice. Când primul cosmonaut sovietic a ajuns în al doilea cer, s-a întors pe pământ şi a declarat: „Am fost în cer, dar nu L-am găsit pe Dumnezeu.” Bietul om n-a făcut decât să-şi mărturisească ignoranţa. Biblia ne-a spus că în al doilea cer sunt stele, corpuri cereşti, şi atât a văzut el când a ajuns acolo. Al treilea cer este cel care se vede după moarte. În 2 Corinteni, capitolul 12, vom citi câteva versete care vorbesc despre al treilea cer. Iată ce spune apostolul Pavel începând cu versetul 2: „Cunosc un om în Cristos, care, acum paisprezece ani a fost răpit până la al treilea cer, (dacă a fost în trup nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie.) Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu, Domnul ştie) a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu este îngăduit unui om să le rostească.” A ajuns până la al treilea cer.                               

            Al treilea cer este raiul. Locul acesta, cerul acesta ne este arătat după moarte. Vorbind despre locul acesta în Întâia Epistolă către Corinteni, la capitolul 2, de la versetul 9 la versetul 10, apostolul Pavel spune: „Dar, după cum este scris: «Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.»” Vorbindu-ne despre lucrurile din cer, Pavel ne spune că acestea sunt de aşa natură, încât ochiul omenesc n-a văzut aşa ceva, urechea omenească n-a auzit, mintea, imaginaţia omului nu pot plăsmui aşa ceva. Ceva nemaivăzut, nemaiauzit, ceva ce nici măcar nu-ţi poţi imagina. Atunci cum să vorbim noi despre aşa ceva? Pavel spune că vorbim despre ele pentru că Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. „Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 2:10b) Noi vorbim despre aceste lucruri pentru că ni le-a descoperit Dumnezeu. Tot ce ştim despre lumea aceea a lui Dumnezeu, ştim din revelaţie, din descoperirea dumnezeiască pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu în Sfânta Scriptură. Tot ce ştim despre cer, ştim din Scriptură. Dumnezeu ne-a dat informaţii, Dumnezeu ne-a spus câte ceva despre lumea tronului Său. Comentatorii Bibliei apreciază că aceste texte sunt ca nişte ferestre înspre cer. Dacă te uiţi pe o fereastră în interior, reuşeşti să vezi ceva acolo, dar nu vezi toată casa. Vezi suficient ca să-ţi faci o imagine. Dar nu vezi toată casa. Biblia ne-a deschis nişte ferestre spre cer ca să vedem câte ceva prin ferestrele acestea, dar încă nu vedem totul, vedem doar atât cât să ne îndrăgostim de cer. Vedem suficient ca să dorim să ajungem acolo; dar când vom ajunge acolo, vom vedea toată splendoarea, toată gloria cerului.                                                            

Ferestrele acestea deschise spre cer ne ajută să înţelegem câte ceva despre lumea lui Dumnezeu şi, de aceea, aş vrea să ne uităm la una dintre ele, deschise în Isaia, capitolul 6, versetul 1: „În anul morţii împăratului Ozia, L-am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau: Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!» Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna, şi casa s-a umplut de fum. Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi L-am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor.»”                                            

Isaia s-a dus la templu în anul morţii împăratului Ozia care a domnit aproximativ 40 de ani. Acest împărat a cultivat parada, ceremonia, luxul şi fastul, şi Isaia a fost apropiat de Ozia şi impresionat de fastul de la palatul imperial. În anul morţii împăratului Ozia, Isaia era în templu, şi Dumnezeu i-a deschis o fereastră, ca să-L vadă pe Împăratul împăraţilor, să vadă slava lui Dumnezeu. Până nu vedem slava lui Dumnezeu, nu ne vedem pe noi înşine aşa cum suntem. 

Pastor Paul Negruţ

Fragmentul de faţă este din cartea Cristos, Biserica şi vremurile de pe urmă.

Anunțuri

Comentariile sunt închise.