La intrebarea pusa de fr. Marius Cruceru

Stimate Paul Negruţ,

În ultima vreme, după apariţia în presă a cazului Poplăceanu, dar şi înainte de aceasta, încă de la apariţia volumului Pigmei şi Uriaşi, o frază a trecut din gură în gură contaminînd imaginea multor lucrători din ţară care au fost ordinaţi înainte de 1989.
Acestă idee a sunat în cuvinte cam aşa: “TOŢI pastorii care au fost ordinaţi înainte de 1989 au semnat un angajament de colaborare cu Securitatea, altfel nu ar fi putut fi ordinaţi, nici n-ar fi avut carnete de pastor.”

Se sugerează ideea că încă din seminar TOŢI pastorii erau racolaţi pentru a deveni informatori, dacă nu colaboratori sau agenţi ai securităţii. (Se face distincţie între aceste trei trepte de colaborare cu securitatea: simplu informator, colaborator şi agent.)
Ca unul dintre pastorii care au lucrat în Cult şi înainte de 1989, ca fost preşedinte al Uniunii pentru două mandate după 1989, ce părere aveţi despre acest gen de afirmaţii?

am următorul răspuns:

Ca principiu de viata si lucrare am considerat ca situatiile particulare trebuiesc rezolvate in particular, iar cazurile publice trebuiesc clarificate public. Colaborarea unor pastori cu securitatea comunista a devenit o realitate publica si de aceea consider ca se pot face anumite observatii publice in legatura cu acest subiect.

Sunt intristat de faptul ca acesti oameni, care cunosc Scripturile si propovaduiesc altora pocainta, nu vor sau nu mai pot sa se pocaiasca de faptele lor. Colaborarea cu securitatea nu a fost o fapta nevinovata a unor oameni inocenti care au colaborat spre binele lucrarii cu structurile represive ale vremii. Colaborarea pastorilor cu securitatea a insemnat deopotriva tradarea Domnului Isus Hristos si a fratilor.

In loc sa-si dea viata pentru turma dupa modelul biblic al pastorului bun, oamenii acestia au vandut turma lui Hristos pentru treizeci de arginti. Ca unul care si-a vazut dosarul intocmit de securitate pot afirma ca adancimea ticalosiei tradarii si vanzarii fratilor este dincolo de orice imaginatie. A afirma ca aceste fapte nu sunt pacate grele inseamna sa calci in picioare toata Scriptura, si sa ajungi sa-l declari pe Iuda mai dedicat fata de Imparatia Cerurilor decat Domnul Isus Hristos. O asemenea rasturnare a lucrurilor nu poate fi altceva decat calcarea in picioare a Sangelui Legamantului.

Pastorii care au colaborat cu securitatea au trait in minciuna ani de zile datorita faptului ca in timp ce in aparenta pozau in oameni integri in fata bisericilor, in realitate erau oameni fara caracter si vanzatori de frati. Ma infior la gandul ca ani de zile au frant painea la Cina Domnului si vorbeau despre Iuda vanzatorul si despre soarta lui fara sa se teama de judecata lui Dumnezeu. Si mai infiorator este faptul ca, dupa caderea comunismului, cand ar fi putut sa se pocaiasca de pacatele lor fara teama de represalii din partea securitatii, au continuat sa isi ascunda pacatele, sa traiasca in minciuna si sa stea in fata turmelor pe care le-au vandut ca si cand ar fi adevarati pastori.

Adancimea caderii lor se vede si din faptul ca atunci cand Dumnezeu ii descopera public, nu se pocaiesc, ci cu abilitate vicleana se ascund dupa teoria vinovatiei universale. Conform acestei teorii oamenii care au savarsit fapte demne de osandit se ascund dupa afirmatia ca nimeni nu este curat, ci toti sunt vinovati. Apelul la aceasta metoda demonstreaza pana unde poate merge viclenia omului prins in robia pacatului.

In fata acestei realitati nu pot face altceva decat sa ma rog ca Dumnezeu sa nu le ia harul pocaintei. Dar daca din motive care trec dincolo de priceperea omeneasca s-au impietrit atat de tare incat nu mai pot sa se pocaiasca, cred ca. in conformitate cu Scriptura, bisericile ar trebui sa-i puna sub disciplina si sa fie eliberati din lucrarea pastorala.

Binecuvintez pe Domnul care a pazit pe acei pastori care nu si-au plecat grumazul si genunchii in fata vrajmasului, ci au preferat sa plateasca pretul suferintei si al prigoanei ramanand cu inima curata langa turmele pe care le-au pastorit.

In Romania sunt asemenea pastori si marturia lor dovedeste ca Biserica Domnului ramane biruitoare in cele mai grele vremuri. Sunt incredintat ca si in vremea de acum Dumnezeu are lucratori si biserici care raman tari langa Mantuitorul prin puterea Duhului Sfant. Compromisul unora cu lumea de acum nu face altceva decat sa demonstreze ca au patruns intre noi oameni care nu sunt ai Domnului, chiar daca ocupa functii ecclesiale. Ei pot insela oameni, dar nu pe Dumnezeu. “Dumnezeu nu se lasa sa fie batjocorit. Ce seamana omul aceea va si secera” (Gal. 6:7).

Paul Negrut

In al doilea rand, daca oamenii sunt atrasi de programele religioase care-i fac sa se simta bine, atunci aspectele care creaza discomfort trebuiesc eliminate.

Omul de pe strada nu se simte bine daca i se spune ca este pacatos, asa ca nu se mai vorbeste despre pacat.

Omul de pe strada nu se simte bine cand i se vorbeste despre pocainta, asa ca nu se mai vorbeste nici despre pocainta.

Omul de pe strada nu se simte bine cand i se cere sa traiasca o viata sfanta, asa ca nu se mai vorbeste nici despre sfintenie.

Omul de pe strada nu se simte bine cand i vorbeste despre judecata, asa ca nu se mai vorbeste despre judecata.

Omul de pe strada nu se simte bine cand se vorbeste despre iad, asa ca nu se mai vorbeste despre iad.

Omul de pe strada nu se simte bine cand i se spune ca Isus Hristos a murit pe cruce pentru pacatele lui, asa ca nu se mai vorbeste nici despre cruce.

Imnele bisericesti canta aceste doctrine si omul de pe strada nu se simte bine cand le aude, asa ca nu se mai canta imnele.

Omul de pe strada se simte bine cand i se vorbeste despre fericire, dragoste, imagine de sine, prosperitate, sanatate, cum sa scape de frica, de stress, de boala, etc., si prin urmare predicile trebuie sa dezvolte aceste teme.

Imnele trebuiesc inlocuite cu cantece care vorbesc despre dragoste si fericire pentru ca omul sa le asculte cu placere. Daca omul nostru este obisnuit cu spectacolul si cu discoteca, liturghia bisericeasca trebuie inlocuita cu spectacolul,  divertismentul si discoteca pe placul clientului. Daca clientii vin din lumea rock-ului, rapp-ului sau hip-hop-ului, Biserica trebuie sa le ofere muzica rock, rapp sau hip-hop dupa dorinta fiecaruia.

Aceasta abordare considera ca Biserica este o agentie religioasa care trebuie sa-si satisfaca clientii. Customer service - este deviza acetei orientari. Clentul satisfacut va reveni din nou, si Biserica trebuie sa fie pregatita pentru a-i satisface asteptarile. Concurenta altor agentii religioase obliga sa fii mereu pregatit cu oferte noi pentru a nu pierde clientii actuali si potentiali. Argumentul este zdrobitor: Biserica creste!

Din punct de vedere sociologic totul merge bine. Ramane doar o singura intrebare: Unde este Dumnezeu in tot acest demers?

Raspunsul este simplu: Nu este nevoie de El! Liderul religios contemporan isi zideste biserica lui si concurenta nu il va birui.

Suveranitatea lui Dumnezeu prin Isus Hristos este inlocuita cu suveranitatea liderului. Calauzirea Duhului este inlocuita de calauzirea expertilor in sondaje de opinie angajati de lider.

Convingerea Duhului cu privire la pacat, judecata si neprihanire este inlocuita cu interesul produs de reclama ofertelor religioase. Convertirea lucrata de Duhul Sfant prin proclamarea Evangheliei este inlocuita cu multumirea clientului ale carui asteptari au fost satisfacute. Maturizarea spirituala care duce la statornicie este inlocuita cu diversitatea ofertelor religioase pentru toate gusturile.

Vorbind despre asemenea vremuri, A.W. Tozer, considerat ca fiind un profet al secolului douazeci,  a afirmat in urma cu zeci de ani: „Cand Duhul lui Dumnezeu pleaca dintr-o Biserica, oamenii simt nevoia de distractie!”

Oare se va mai putea intoarce acest fel de crestinism la Hristos? Este limpede ca acest fel de crestinism nu are temelie biblica si nu reprezinta Biserica adevarata. Vorbind  despre Biserica adevarata, Domnul si Capul Bisericii a spus: „Eu voi zidi Biserica Mea si portile Locuintei Mortilor nu o vor birui” (Mat. 16:18).

Biserica zidita de Hristos este dupa chipul Lui, pe baza invataturilor Lui, cu metodele Lui si pentru slava Lui. In Biserica adevarata, partea umana participa in ascultare si smerenie la lucrarea harului divin care aduce crestere spirituala si numerica. In aceasta Biserica este slavit Domnul, nu omul. Aceasta Biserica va trece biruitoare peste orice valuri de ratacire si va ajunge la destinatie ca Mireasa a Domnului Domnilor si a Imparatului Imparatilor. A Lui sa fie slava in vecii vecilor!

Pastor Paul Negrut

Studiul sistematic al cauzelor care duc la cresterea Bisericii a intrat in faza de disciplina teologica odata cu Church Growth Movement sub conducerea lui Peter Wagner.

Este adevarat ca inca din vremea lui Pelagius au fost teologi care au cochetat cu idea ca omul se poate descurca singur in probleme religioase, in general, si in problema mantuirii, in special. Mai tarziu

Charles Finney a lansat idea ca trezirile spirituale pot fi influentate de anumite actiuni umane. Teoria lui Finney a fost preluata de o serie de evanghelisti care au folosit tot felul de metode pentru a obtine un numar cat mai mare de convertiti. In felul acesta credinta in suveranitatea lui Dumnezeu in lucrarea de mantuire a oamenilor, atat de centrala in teologia lui Jonathan Edwards, a fost inlocuita de convingerea ca evanghelistul si echipa lui pot produce convertiti daca folosesc metode eficiente.

Inlocuirea continutului cu metodele a cunoscut o noua etapa in teoria lui Peter Wagner cu privire la cresterea Bisericii. Altfel spus, scoala lui Peter Wagner a deplasat accentul de pe dimensiunea divina pe dimensiunea social-cultural-umana in cresterea Bisericii. Studiile scolii lui Wagner s-au concentrat astfel pe elementele care pot fi investigate si cuantificate cu ajutorul metodelor si tehnicilor din stiintele sociale.

Datorita faptului ca lucrarea Duhului Sfant al lui Dumnezeu in convertirea oamenilor nu poate fi investigata sociologic, dimensiunea divina in convertirea oamenilor si in cresterea Bisericii a fost treptat marginalizata de scoala lui Wagner. Teoria lui Wagner a avut un impact deosebit asupra misiologiei si eclesiologiei secolului douazeci.

Odata declansata miscarea Church Growth, tot mai multi lideri religiosi au devenit interesati ca bisericile lor sa fie mentionate in studiile de specialitate ca exemple remarcabile de crestere numerica.

Concluziile studiilor sociologice in directia identificariii cauzelor care duc la cresterea numerica a Biserici au devenit foarte repede elementele decisive in organizarea si desfasurarea slujbelor religioase. Dintre concluziile acestor studii mentionam doar doua care se regasesc la loc de cinste in eclesiologia contemporana:

1. Oamenii sunt atrasi de manifestarile religioase publice care sunt asemanatoare cu mediul din care provin ei;
2. Oamenii sunt atrasi de programe religioase care ii fac sa se simta bine.

In primul rand, daca oamenii sunt atrasi de manifestarile religioase care se aseamana cu mediul lor, atunci este limpede ca Biserica trebuie sa renunte la continutul slujbelor religioase care nu sunt familiare publicului.

Asa s-a ajuns la idea programelor religioase seekers sensitive, adica la programe religioase care sunt asemanatoare cu spectacolul de divertisment sau cu discoteca din care vin oamenii.

Rugaciunea, imnul religios, proclamarea Cuvantului lui Dumnezeu sau studiul sistematic al Scripturilor nu sunt indeletniciri familiare pentru omul de pe strada.

Concluzia logica a acestui demers a fost ca daca Biserica vrea sa creasca atunci trebuie sa imprumute etosul strazii pentru ca oamenii nebisericosi, ca Mary si Harry, sa nu simta nici o diferenta atunci cand vin la Biserica de pe strada.

Si cum strada este in continua schimbare in functie de forma de distractie la moda in fiecare sezon, sociologii angajati de Biserici pentru calauzire au facut un pas mai departe; au anticipat forma de manifestare a strazii din sezonul urmator pentru ca Biserica sa devina pro-activa. In felul acesta Broadway (Calea larga) a luat locul lui Narrow Way (Calea ingusta). New Style Broadway Church atrage tot mai multi oameni si devine un exemplu pentru Bisericile Old Style Narrow Way.

Valul este din ce in ce mai mare si mai puternic; cine poate sa-i stea impotriva? Argumentul este puternic: Biserica creste!

va urma

Cu toate ca dictatura si democratia apeleaza la metode diferite atunci cand este vorba de relatia dintre politica si Biserica, scopul fundamental ramane acelasi: controlul Bisericii de catre puterea politica. Dictatura a transformat Biserica intr-o curea de transmisie a politicii partidului asupra maselor.

De frica represaliilor, multi conducatori religiosi au fost folositi cu relativa usurinta pentru a manipula masele de credinciosi in directia dorita de Partidul Comunist. Asa zisele “Conferinte de orientare” din vremea respectiva au oferit cadrul organizatoric propice pentru propaganda de partid sub masca intrunirilor religioase. Inspectorii de culte, denumiti simbolic “Imputerniciti” erau nelipsiti de la asemenea evenimente, iar deserventii cultelor se intreceau in a tamaia regimul si pe Conducatorul preaiubit apeland la limbaj religios si texte biblice.

Imi aduc aminte de reactia de uimire care m-a incercat atunci cand am participat pentru prima data la un asemenea eveniment si cand i-am auzit pe unii conducatori religiosi folosind textele mesianice din Biblie pentru a-l premari pe Nicolae Ceausescu. Am inteles mai tarziu ca oamenii respectivi erau in slujba Securitatii si pentru slujba lor beneficiau de tot felul de recompense: promovare pe linie cultica, viza de calatorie in strainatate sau aventaje materiale (butelie de aragaz, prioritate la obtinerea apartamentului), accesul copiilor la scoli in tara si strainatate, etc.

Democratia nu apeleaza la amenintare  pentru a controla deserventii cultelor si implicit prin ei masele de credinciosi. Subventiile de la stat, ajutoarele finaciare generoase oferite unitatilor de cult, promovarea in functii politice sau administrative a unor persoane apropiate de conducatorii religiosi, etc., s-au dovedit a fi mijloace  mult mai eficiente decat represaliile in aservirea Bisericii fata de puterea politica. In felul acesta, fara efort organizatoric din partea politicienilor, bisericile s-au transformat din Popor al lui Dumnezeu in gloate electorale usor de manipulat. Discursul elogios al deserventilor cultici la adresa oamenilor politici este imbracat in haina religioasa cu elemente decorative care se intind de la invocarea calauzirii divine pana la atribuirea unor caracteristici pseudo-mesianice.

Aceasta stare de fapt este surprinzatoare atunci cand este vorba de despre  pozitia doctrinara cu privire la relatia dintre Biserica si Stat a cultelor evanghelice. Cu toate ca in general cultele evanghelice promoveaza doctrina separatiei Bisericii fata de Stat, avantajele finaciare si politice oferite de puterea politica au influentat elaborarea unor proclamatii sau comunicate in legatura cu triumfalismul electoral al unor persoane din spatiul evanghelic.

Astfel, de la rezolvarea tuturor problemelor politice ale Romaniei pana la metamorfozarea eschatologica a Europei, intalnim la acesti candidati toate competentele si ofertele electorale imaginabile. In aceasta atmosfera electorala, credinciosii sunt „onorati” sa aibe in cadrul slujbelor religioase prezenta unor personalitati marcante din randul candidatilor sprijiniti de catre conducatorii lor.

De remarcat este faptul ca pana la urmatoarele alegeri, onoratele personalitati nu mai sunt de gasit in spatiul eclesial. In acest interval, insa, pot aparea schimbari de „calauzire” (se citeste interese) la deserventii cultelor. Apar alte oferte de la alte formatiuni si peste noapte apar in spatiul eclesial alte personalitati pseudo-mesianice gata sa rezolve problemele lumii.

Traseismul politic este la ordinea zilei.

Daca noua categorie de politicieni evanghelici nu mai sunt pe locuri eligibile la formatiunea cu care au defilat pana ieri, peste noapte au parte de o noua „calauzire” spre o alta formatiune dornica sa atraga voturile evanghelicilor. Asa se face ca avem de acum politicieni care se autointituleaza reprezentantii evanghelicilor.

In lumina Scripturii, Biserica nu este o anexa a lumii politice ci este Trupul lui Hristos si Poporul lui Dumnezeu. Menirea Bisericii este sa intrupeze Evanghelia Imparatiei lui Dumnezei si sa demonstreze in veacul acesta mireasma si puterile veacului viitor.  Din aceasta perspectiva, doresc  sa fac cateva precizari in legatura cu unele incercari de a folosi bisericile evanghelice in scopuri electorale proprii sau de partid.

In primul rand, trebuie subliniat faptul ca fiecare cult evanghelic are o conducere care are si atributia de reprezentare in relatia cu Statul. Cultele sunt entitati religioase apolitice, si prin urmare conducatorii lor nu dreptul sa angajeze cultele in actiuni politice partizane.  De asemenea,  si Alianta Evanghelica din Romania,  singura organizatie care reprezinta cultele evanghelice din Romania, este o organizatie non-politica si, prin urmare, nu poate intra in jocul politic fara sa-si compromita menirea.  Daca asa stau lucrurile, atunci nici o alta persoana sau organizatie nu poate vorbi in numele evanghelicilor din Romania fara sa se substituie unui anumit cult sau Aliantei Evanghelice. Din cate stiu, pana la aceasta data, nici un cult evanghelic si nici Alianta Evanghelica din Romania nu au devenit formatiuni politice.

In al doilea rand, bisericile evanghelice sunt organizatii non-politice si prin urmare nu pot adopta o agenda politica. Daca aceste prevederi sunt respectate, atunci fiecare credincios evanghelic care doreste sa intre in viata publica este dator sa vorbeasca fie in nume personal, fie in numele sustinatorilor. Sustinatorii acestor persoane pot apartine unei formatiuni politice sau pot infiinta grupuri de sustinere, fundatii, organizatii, etc. in al caror statut sa fie incluse si actiunile politice. Incercarea de a folosi bisericile si organizatiile cultice in cursa electorala este nestatutara si periculoasa pentru Biserica.

In conformitate cu invataturile Sfintei Scripturi, Biserica este invatata sa se roage pentru conducerea polititica si administrativa:

„Va indem dar, inainte de toate, sa faceti rugaciuni, cereri, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii, pentru imparati si pentru toti cei ce sunt inaltati in dregatorii, ca sa putem duce astfel o viata pasnica si linistita, cu toata evlavia si cu toata cinstea. Lucrul acesta este bun si bine primit inaintea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru, care voieste ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului” (I Tim. 2:1-4).

In vederea alegerilor pentru Parlamentul Europei este important sa ne rugam pentru toti cei care ocupa sau vor ocupa pozitii de conducere la nivel European ca sa vina la cunostinta adevarului si sa fie mantuiti. Sa ne rugam ca Dumnezeu care cunoaste in mod desavarsit fiecare om politic, fiecare formatiune politica si toata Europa sa ridice oameni si formatiuni politice in conformitate cu planul si voia Lui.  Sa ne rugam pentru calauzirea suverana a lui Dumnezeu in viata fiecarui cetatean care va participa la vot. Sa ne rugam ca oamenii credinciosi sa uneasca rugaciunea cu fapta si sa participe duminica la vot.

Dincolo de alegerile parlamentare, Europa are nevoie de o noua trezire spirituala. Continentul Reformei Protestante si al marilor treziri spirituale este unul dintre cele mai seculare continente din lume.  Crestinii adevarati sunt chemati sa fie „sarea pamantului si lumina lumii.”  Europa are nevoie de oameni ai rugaciunii de talia lui John Knox care a strigat catre Dumnezeu pentru mantuirea Scotiei: „Doamne, da-mi Scotia sau mor!”

Pastor Paul Negrut

II. Cand vorbim despre relatia dintre credinta si comportament, avem de-a face cu oameni care nu invoca, neaparat, deosebiri doctinare pentru a-si jutifica stilul de viata. In general si in mod teoretic, ei sunt de acord cu doctrinele, dar credinta pe care pretind ca o au nu se regaseste in faptele lor. Ei participa la slujbele religioase, dar comportmentul lor este in contrast izbitor cu credinta lor. Argumentele pe care le invoca aceasta categorie de oameni se indind pe o paleta larga de la:

a)  neputinta omului de a practica standardele Scripturii, pana la,

z) invocarea pacatelor altora drept scuza.

a) Cei care spun ca noi nu ne putem compara cu sfintii din vechime, de fapt vor sa sustina idea ca Dumnezeu nu asteapta de la noi o viata chiar atat de curata si corecta ca si in timpurile biblice. Altfel spus, pentru noi, Dumnezeu ar face rabat de la standardele sfinteniei Lui. Nimic nu poate fi mai nebiblic in legatura cu sfintenia lui Dumnezeu:

“Ca niste copii ascultatori, nu va lasati tarati in poftele pe care le aveati altadata, cand erati in nestiinta. Ci, dupa cum Cel ce v-a chemat este sfant, fiti si voi sfinti in toata purtarea voastra. Caci este scris:’Fiti sfinti, caci Eu sunt sfant’” (I Petru 1:14-16).

Tocmai datorita faptului ca Dumnezeu nu-si negociaza standardele sfinteniei, una dintre datoriile bisericii este pastrarea integritatii morale a comunitatii de credinta:

“Ci v-am scris sa n-aveti nici un fel de legaturi cu vreunul care macar ca isi zice “frate”, totusi este curvar, sau lacom de bani, sau inchinator la idoli, sau defaimator, sau betiv, sau hraparet; cu un astfel de om nu trebuie nici sa mancati. In adevar, ce am eu sa judec pe cei de afara? Nu este datoria voastra sa judecati pe cei dinauntru? Cat despre cei de afara ii judeca Dumnezeu. dati dar afara din mijlocul vostru pe raul acela” (I Cor. 5:11-13).

z) Invocarea pacatelor altora este facuta in mod ostentativ. Interesant este faptul ca aceasta categorie de oameni este la curent cu toate pacatele altora. Ei sunt culegatorii de barfe, de greseli si inconsecvente din partea altora. Scopul lor este sa demonstreze ca nimeni nu este moral, corect sau sfant. Prin urmare, toti sunt niste ipocriti si nu au dreptul sa se lege de viata lor. Uneori chiar fac uz de faptul ca ei nu se ascund ca si altii, ci au comportamentul la vedere, nu sunt fatarnici. Biblia precizeaza insa ca pacatuirea pe fata nu devine virtute. Dimpotriva, acesti oameni se incadreaza in descrierea Domnului Isus:

“De Dumnezeu nu se temea si de oameni nu se rusina” (Luca 18:2).

Apostolul Pavel vorbeste si el despre acesti oameni:

“Si macar ca stiu hotararea lui Dumnezeu ca cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totusi ei nu numai ca le fac, dar si gasesc de buni pe cei ce le fac” (Rom. 1:32).

Citind asemenea comentarii, o persoana necunoscatoare ar putea trage concluzia ca, daca exista asemenea oameni in crestinism, Biserica nu mai are nici un viitor. Nimic nu poate fi mai departe de adevar decat o asemenea concluzie.

Eroarea unei asemenea concluzii sta in faptul ca nu stiu ca:

1. Biesrica este zidita de Domnul Isus si nu o poate distruge nimeni. Domnul a spus: “Eu… voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintei mortilor nu o vor birui” (Matei 16:18);

2. Biserica va ajunge la destinatia eterna neafectata de atacurile interioare sau exterioare la adresa sfinteniei ei. “Ca sa infatiseze inaintea Lui aceasta Biserica, slavita, fara pata, fara sbarcitura, sau altceva de felul acesta, ci sfanta si fara prihana” (Efeseni 5:27).

Modul in care Domnul Isus Hristos isi desavarseste lucrarea de sfintire a Bisericii va fi abordat intr-o meditatie ulterioara.

Paul Negruţ

Orice observator atent al spatiului religios din zilele noatre poate remarca faptul ca asa numitii crestini se deosebesc intre ei nu doar prin ceea ce tine de specificul denominatiei de care apartin, ci chiar in cadrul aceleasi denominatii, prin ceea ce tine de profunzimea si autenticitatea vietii spirituale. Fiecare denominatie crestina are:

I. Un set de invataturi fundamentale care constituie temelia credintei respective;

II. Un set de valori comportamentale care exprima practica vizibila a a acelei credintei.

1. Apartenenta formala la o denominatie, in absenta acceptarii doctrinelor fundamentale, indica prezenta unei duplicitati intelectuale, spirituale si morale a persoanei respective. Duplicitatea poate avea multe cauze, de la lasitate pana la interese ascunse. Este cunoscut faptul ca o grupare crescanda de duplicitari incearca sa-si acopere adevarata fata ascunzandu-se, in general, dupa o masca hermeneutica (interpretarea textelor sacre). Este adevarat ca anumite texte sacre (Scripturi) sunt mai criptice si prin urmare mai greu de interpretat. Adevarul acesta il afirma si Apostolul Petru cand vorbeste despre epistolele Apostolului Pavel:

“In ele sunt unele lucruri grele de inteles, pe cari cei nestiutori si nestatornici le rastalmacesc ca si pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor” (II Petru 3:16).

In esenta, Apostolul Petru spune ca oamenii care rastalmacesc Scripturile ( le interpreteaza deformat) au doua mari probleme:

a) intelectuale (nestiutori, nu au platit pretul studiului corect al Scripturilor) si

b) caracteriale (nestatornici, schimbatori, fara integritate si consecventa).

a). Cei care nu au urmat calea corecta a interpretarii Scripturilor sunt osanditi prin insusi faptul ca la inceputul Epistolei, Apostolul Petru explica hermeneutica biblica de urmat:

“Fiind ca mai intai de toate, sa stiti ca nici o proorocie din Scriptura nu se talcuieste singura, caci nici o proorocie n-a fost adusa prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, manati de Duhul Sfant” (II Petru 1:20-21).

Altfel spus, Dumnezeu care a inspirat Scripturile prin Duhul Sfant nu se contarzice pe Sine in Scripturi. Acest adevar este descoperit cu usurinta de catre toti oamenii credinciosi, care nu scot textele biblice din context si nu se ascund dupa textele neclare.

Cu privire la orice subiect abordat in Biblie exista texte care vorbesc clar pe intelesul copiilor. Daca in legatura cu acel subiect exista si texte mai putin clare, calea corecta de interpretare este aceasta: in lumina textelor clare se interpreteaza textele mai putin clare.

Caracteristica oamenilor duplicitari este exact calea inversa: in ceata textelor neclare vor sa intunece lumina textelor clare. Concluzia Apostolului Petru cu privire la acesti oameni este clara: “spre pierzarea lor.”

b). Cei care au probleme de caracter sunt descrisi de Apostol in cuvinte clare:

“Oamenii acestia sunt niste fantani fara apa, niste nori alungati de furtune: lor le este pastrata negura intunerecului. Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele carnii si cu desfranari, pe cei ce de abia au scapat de cei ce traiesc in ratacire. Le fagaduiesc slobozenia in timp ce ei insisi sunt robi ai stricaciunii. Caci fiecare este robul lucrului de care este biruit” (II Petru 2:17-19).

Aroganta, flecareala, carnalitatea si promisiunile de libertate sunt elemente din dotarea acestor oameni fara caracter. Grupul tinta al activitatii lor de racolare sunt oamenii imaturi in credinta si cei frustrati la gandul ca nu au libertate suficienta in cadrul bisericii de care apartin. Calea ingusta trebuie largita pentru acesti oameni, altfel nu au libertate suficienta pentru manifetarea firii lor carnale. Recrutarea altor nemultumiti devine prioritate misionara si, cu timpul, cresterea numarului de adepti se transforma in argument doctrinar: “Nu va intrebati de ce vin atat de multi cu noi?” Inadins se fac ca nu stiu ca numarul mare al celor care merg pe calea larga nu legitimeaza doctrinar aceasta cale. Nu calea legimeaza Scriptura, ci Scriptura legitimeaza calea.

Va urma…

Paul Negrut

Marile sarbatori ale crestinismului sunt inspirate din viata Mantuitorului Isus Hristos: nasterea, botezul, moartea, invierea si inaltarea la cer. Fiecare sarbatoare crestina ofera o combinatie mai mult sau mai putin fericita a Scripturii cu spectacolul cultural-religios.

Scriptura ofera temeiul istoric si religios al evenimentului sarbatorit in timp ce cultura ofera forma si stilul spectacolului. Relatia dintre Scriptura si cultura este dinamica si se pare ca fiecare generatie opteaza pentru o anumita varianta. Richard Niebuhr in lucrarea sa Christ and Culture a incercat sa analizeze posibilele forme de relatie intre Hristos si cultura (Hristos impotriva culturii, Hristosul culturii, Hristos deasupra culturii, Hristos si cultura in paradox, Hristos transformatorul culturii).

Din lecturile si observatiile mele se desprinde concluzia ca pe masura ce generatiile se indeparteaza de Scriptura sunt tot mai preocupati de cultura. Definit in sens larg,

Conceptul de cultura… denota un tipar de sensuri intrupate in simboluri si transmise istoric, un sistem de conceptii mostenite si exprimate in forme simbolice cu ajutorul carora oamenii comunica, perpetueaza si dezvolta cunosterea si atitudinile lor fata de viata. (Clifford Geertz, The Interpretation of Culture, 1973, p.89).

Conceptiile despre lume si viata, religia, limba si literatura, arta, traditiile, obiceiurile, tiparele comportamentale, etc., toate fac parte din ceea ce se numeste cultura. Expertii vorbesc despre “high culture” si despre “popular culture.” “High culture” se refera la conceptiile despre lume si viata, obiceiurile si preocuparile oamenilor educati, stilati si rafinati, in tip ce “popular culture” se refera la obiceiurile,preocuparile si tiparele comportamentale ale oamenilor fara prea multa scoala si nerafinati.

Indiferent daca vorbim de cultura oamenilor educati sau mai putin educati, trebuie subliniat faptul ca in compozitia si formele de manifestare a ceea ce se numeste “cultura crestina” intalnim in combinatii diferite de la o tara la alta si chiar de la o biserica la alta, elemente biblice si pagane. Daca in cultura oamenilor educati se intalnesc forme de paganism filosofic, in cultura oamenilor nerafinati se intalnesc forme de paganism tribal (tatuaj, metale, oase, lemne, pietre, muzica tribala, erotism carnal, transa, etc. Este cunoscut faptul ca in ultima vreme, prin intermediul mijloacelor moderne de comunicatie (radio, tv. video, internet, reviste, etc.) tiparele comportamentale ale culturii tribale au invadat spatiul public.

Daca Scriptura ofera temelia istorica si spirituala a sarbatorilor si cultura ofera modalitatea si stilul de manifestare a oamenilor care participa la sarbatoare, atunci pe buna dreptate ne intrebam cat paganism vom consuma la Sarbatoarea mortii is invierii Mantuitorului?

Oare este imposibil sa ne intoarcem la simplitatea si profunzimea cu care au sarbatorit primii crestini moartea si Invierea Domnului? Evangheliile relateaza modul in care Hristos i-a invatat pe ucenici sa se raporteze la moartea is Invierea Sa.

“O, nepriceputilor si zabavnici cu inima cand este vorba sa credeti tot ce au spus proorocii! Nu trebuia sa sufere Hristosul aceste lucruri si sa intre in slva Sa? Si a inceput de la Moise si de la toti proorocii si le-a talcuit in toate Scripturile ce era cu privire la El” (Luca 24:25-27).

Cand cei doi ucenici au ajuns la Emaus si l-au rugat pe Domnul sa ramana cu ei, nu asistam la un spectacol al invierii, ci asistam la rugaciune frangerea painii.

“Pe cand sedea la masa cu ei, a luat painea si dupa ce a rostit binecuvantarea, a frant-o si le-a dat-o. Atunci li s-au deschis ochii si L-au cunoscut; dar El s-a facut nevazut dinaintea lor. Si au zis unul catre altul: ‘Nu ne ardea inima in noi, cand ne vorbea pe drum si ne deschidea Scripturile?’” (Luca 24:30-32).

Cand Domnul se arata celor 11 ucenici si celor care erau cu ei in Ierusalim, nu asistam la un spectacol ci la explicarea Scripturilor:

“‘Iata ce va spuneam cand eram inca cu voi, ca trebuie sa se implineasca tot ce este scris despre Mine in Legea lui Moise, in Prooroci si in Psalmi.’ Atunci le-a deschis mintea ca sa inteleaga Scripturile. Si le-a zis” ‘Asa este scris si asa trebuia sa patimeasca Hristos si sa invieze a treia zi dintre cei morti. Si sa se propovaduiasca tuturor neamurilor in Numele Lui, pocainta si iertarea pacatelor, incepand din Ierusalim’” (Luca 24:44-47).

Cand Domnul a dat ucenicilor Marea Trimitere, accentul a fost pus pe propovaduirea Evangheliei la toate popoarele in vederea credintei mantuitoare si a maturizarii spirituale in ucenicie (Marcu 16:15-16).

Predicarea Evangheliei la Rusalii nu a fost insotita de un spectacol religios, ci Petru a proclamat Evanghelia in puterea Duhului Sfant. De asemenea miile de de oameni care au crezut in Evanghelie nu s-au specializat in spectacole, ci au continuat sa sarbatoreasca apartenenta lor la poporul lui Dumnezeu asa cum i-a invatat Domnul.

“Cei ce au primit propovaduirea lui au fost botezati; si in ziua aceea la numarul ucenicilor s-au adaus aproape trei mii de suflete. Ei staruiau in invatatura apostolilor, in legatura frateasca, in frangerea painii si in rugaciuni” (Fapte 2:41-41).

Ce s-a intamplat si cum s-a ajuns la introducerea spectacolului la sarbatoarile crestine? Cred ca Toynbee a facut urmatoarea remarca:

“In Palestina, crestinismul a fost o relatie personala cu Hristos cel inviat. La Roma, crestinismul a devenit o institutie. La Greci, crestinismul a devenit o filosofie. In Europa, crestinismul a devenit o cultura. In America, crstinismul a devenit a afacere privata.”

Pe masura ce s-a indepartat de relatia personala cu Isus Hristos cel inviat si de studierea si propovaduirea Cuvantului Scripturilor in puterea Duhului Sfant, crestinismul a devenit tot mai vulnerabil in fata culturii. A.W. Tozer a afirmat ca atunci cand Duhul Sfant paraseste o biserica, oamenii simt nevoia de divertisment. Cultura ofera mediul propice pentru divertisment, iar cultura populara face divertismentul tot mai vulgar. Mai mult, Monte Wilson afirma ca sub influenta lumii, inchinarea bisericii nu mai este centrata in Dumnezeu, ci inchinatorii sunt atat de preocupati sa-si satisfaca sentimentele si gusturile lor, incat ei devin obiectul propriei inchinari. In felul acesta, crestinismul fara Hristos si Duhul Sfant devine o cultura care se impregneaza cu paganism.

In fata paganismului, Biserica are doar o singura cale; calea Bisericii primare. Intoarcerea la Hristosul Scripturii in puterea Duhului Sfant. Sarbatoarea trebuie golita de spectacol si umpluta de prezenta lui Hristos cel inviat.

Hristos a Inviat!

Pastor Paul Negrut

Pentru cei care ştiu derularea unor evenimente din cadrul comunităţii baptiste din România, unele trimiteri şi aluzii sînt foarte clare? Ca fost preşedinte al cultului care credeţi că vor fi problemele care ne aşteaptă ca Uniune baptistă în următoarea perioadă?

Pastorul este dator sa calauzeasca turma. Domnul Isus vorbind despre Sine ca fiind Pastorul cel Bun a afirmat; “Oile Mele cunosc glasul Meu.” Prin parafrazare si cu mentiunea ca toti pastorii suntem doar slujitori ai Marelui Pastor, se poate totusi afirma ca “oile cunosc glasul pastorului.”

In legatura cu provocarile contemporane, se poate afirma ca intreg Crestinismul, inclusiv cel Baptist, se confrunta cu criza postmodernismului care aduce cu sine:

a) Dispretul si repulsia fata de valorile spirituale din trecut,

b) Respingerea adevarului si valorilor morale absolute si inlocuirea lor cu valori relative.

c) Promovarea unor inovatii care afecteaza nu doar aspectul exterior al vietii religioase, ci insesi esenta si identitatea Bisericii.

d) Promovarea improvizatiei, a kitch-ului si a colajului in locul studiului sistematic si coerent al Bibliei.

e) Inlocuirea doctrinelor fundamentale ale crestinismului cu preferintele, sentimentele si instinctele.

f) Aparitia unor lideri dezechilibrati spiritual, care sunt urmati in mod irational si care duc bisericile in ratacire.

g) Golirea credintei de prezenta transformatoare si sfintitoare a Domnului Isus si a Duhului Sfant si umplerea spatiului liturgic cu manifestari lumesti si pagane.

h) Isus Hristos si Duhul Sfant ca Persoane ale Sfintei Treimi, descoperiti in revelatia Scripturii, sunt inlocuiti cu cristosi su duhuri dupa placul fiecaruia.

i) Cuvantul este inghitit de imagine si melodia este inghitita de ritm.

j) Toleranta fata de orice forma de pacat si pervesiune in numele dragostei, acceptarii si tolerantei.

k) Zel nestavilit de a demola toti stalpii credintei Biblice si inlocuirea lor cu forme mai vechi sau mai noi de paganism etc.

Cred ca in acest context Crestinismul Baptist din Romania trebuie sa se intoarca la Sfanta Scriptura in prezenta Mantuitorului si puterea Duhului. De asemenea, Biserica locala trebuie sa se intoarca spre fiecare credincios, fiecare familie si fiecare grup. Numai un crestinism puternic ancorat in Stanca Veacurilor, Hristosul Scripturilor, si nu intr-un cristos fals al ecranelor, al folclorului sau al triburilor poate birui atacul demonic al postmodernismului.

Care credeţi că este cea ma mare criză a baptiştilor din Lume?

Nu peste tot in lume si nu toti Baptistii sunt in aceeasi categorie. Exista zone ale globului unde credinta Bapstista este puternic ancorata in Scripturi, si pe baza Scripturii in Persoana si Lucrarea Domnului Isus si a Duhului Sfant. In aceste locuri, viata transformata a celor credinciosi este plina de putere si zonele respective experimenteaza adevarate treziri spirituale. Pe de alta parte, in alte zone ale globului, si in special in spatiul occidental, unele scoli teologice, unele biserici si unele organizatii nationale sau transnationale au imbratisat demult o teologie liberala care a dus la diluarea credintei si inlocuirea vietii sfinte cu un mod de viata secular.

Fratele Marius Cruceru mi-a trimis niste intrebari saptamana trecuta. 

Iata raspunsurile mele: 

Stimate Paul Negruţ ce anume v-a determinat să “rupeţi tăcerea”?

De fapt nu am rupt tacerea. De cand am inteles chemarea Domnului la slujba de pastor am vorbit deschis in predicile adresate bisericilor din tara si strainatate. De asemenea, am vorbit in cadrul studiilor si conferintelor la care am participat de-a lungul anilor. Am  vorbit prin mesajele transmise la radio si televiziune, prin casete, CD-uri, DVD-uri, precum si prin articole si carti publicate. Ce s-a intamplat acum? Accesarea altei forme de comunicare- internetul. Probabil ca surpriza pentru cei care ma cunosc mai indeaproape vine din faptul ca in general sunt rezervat fata de spatiul virtual. Imi place sa vorbesc cu oamenii pe care ii privesc in fata si care ma vad la fata. Dar in ultima vreme sunt confruntat cu situatia in care unii membri ai Bisericii Emanuel sunt plecati temporar din Oradea si care in mai multe randuri si-au exprimat dorinta de a avea acces la anumite invataturi si meditatii biblice din partea pastorilor Bisericii. De asemenea, absolventii Universitatii Emanuel sunt raspanditi nu numai in toata tara, ci in toate colturile lumii; unii dintre ei au solicitat posibilitatea de a accesa asemenea meditatii. Nu in ultimul rand, asa dupa cum se stie, de-a lungul anilor am predicat in mai multe parti ale tarii si peste hotare si o parte dintre ascultatori au cerut sa trec peste retinerile mele si sa transmit si prin forma aceasta anumite mesaje. Toate acestea, la un loc m-au  determinat sa ma rog si in cele din urma sa accept sa postez anumite meditatii sau mesaje.

Cum merge blogul la aproape trei luni din ce se vede dinlăuntru? Cîte accesări pe zi, cam din ce regiuni bănuiţi că sînteţi contactat?

Eu nu ma pricep sa apreciez cum anume se masoara un blog. Din cate observ in fiecare zi sunt cam trei sute de accesari. Din corespondenta mea banuiesc ca sunt accesari de pe toate meridianele.

De ce în această formă, cu un blog?

Asa cum am spus, prefer comunicarea directa cu oamenii. Sunt pasionat de interactiunea directa cu ascultatorii. Datorita faptului ca acest lucru nu este posibil in toate cazurile, am acceptat varianta blogului. Nu sunt expert in blog si, din aceasta cauza ma limitez deocamdata la a posta mesajele si meditatiile intr-o forma simpla si usor accesibila pentru cei interesati.

De ce nu admiteţi comentarii şi nu intraţi în dialog cu cititorii?

Nu sunt un blogger de profesie. Sunt doar pastor si predicator al Cuvantului lui Dumnezeu, iar timpul si energiile mele pentru alte activitati sunt limitate.  De aceea, din respect pentru cititorii blogului meu, nu promit ce nu pot oferi la ora actuala. Nu pot oferi timp pentru dezbateri publice de tip masa rotunda, forum, etc. Aceste dezbateri cer mult timp si energie, iar resursele mele sunt limitate. Un alt aspect este legat de faptul ca mesajele mele sunt menite sa raspunda acelor credinciosi care nu ma pot contacta personal si au nevoie de incurajare sau clarificare in aspecte generale. Ca pastor, stiu ca nu pot aborda toate problemele pastorale in spatiul public. Este nevoie de intelepciune si confidentialitate in protejarea aspectului privat.

Blogul dvs. pare să se refere la unele chestiuni care sînt de actualitate, dar într-un limbaj prea criptic pentru publicul larg? Care este publicul pe care îl aveţi în vedere?

Doar Dumnezeul infinit, atotprezent si atotstiutor poate vorbi tuturor oamenilor. Noi ceilalti suntem limitati in timp, spatiu, cunoastere si resurse. De aceea si grupul de oameni carora ne adresam este limitat ca numar. Asa cum am precizat mai devreme, ma adresez membrilor Bisericii Emanuel care sunt plecati pentru o vreme din Oradea, absolventilor Universitatii si acelor credinciosi care m-au cunoscut de-a lungul anilor. Pentru acest grup, mesajele mele nu sunt criptice: ei ma cunosc si inteleg ce spun. Cei care din intamplare, sau curiozitate ar accesa blogul meu, dar nu ma cunosc, este posibil sa nu inteleaga toate subtilitatile unei afirmatii. Asa ceva ni se intampla fiecaruia cand citim un paragraf dintr-un autor necunoscut.

In bisericile din Occident este tot mai pronuntata tendinta de a avea organizatii de copiii, tineret si femei. Aceasta orientare a patruns si in bisericile din Romania dupa Revolutia din 1989.

Motivatia de suprafata a acestei fragmentari a bisericilor ar fi nevoia de a avea programe/studii adecvate nevoilor specifice acestor grupari. Cauzele de profunzime, dupa parerea mea, sunt izvorate dintr-o revolta mai larga a intregii societati impotriva randuielilor stabilite de Dumnezeu in familie, biserica si societate.

Aceasta revolta este clar articulata in asa numitul curent filosofico-cultural, denumit generic Postmodernism. Una dintre trasaturile de baza ale postmodernismului este ruptura totala cu gandirea, institutiile si stilul de viata din trecut. Asa numita deconstructie a trecutului promovata de postmodernism se refera la demolarea totala a oricarei conceptii despre lume si viata (metanaratiune), a oricarei institutii si a oricaror norme morale si sociale ale trecutului.

Numai prin demolarea acestora, individul postmodern este eliberat din orice forma de incorsetare si devine liber: a) in a-si elabora singur filosofia de viata (micronaratiuinea), b) in a se alatura dupa bunul plac oricarei grupari, si c) in a-si alege liber stilul de viata care-i place.

Dupa cum se poate observa, individul postmodern crede ce-i place, se asociaza cu cine-i place si traieste cum ii place. Placerea este autoritatea finala care guverneaza gandirea si viata postmoderna. Pentru individul postmodern nu mai exista adevar absolut, nu mai exista autoritate social-institutionala si nu mai exista norme morale universal valabile. Totul este relativ, in functie de preferintele individului.
In forme diferite si cu dozaj diferit, postmodernismul a patruns in fiecare familie, in fiecare biserica si in fiecare institutie sociala. Discursul care insoteste aceasta turnura are menirea de a anatemiza trecutul cu toate ingradirile lui si de a preamari libertatea individului de a deveni el insusi. In cazul familiei si a bisericii crestine, argumentatia sustine nevoia tinerilor de a avea viata lor si intrunirile lor, nevoia femeilor de a discuta problemele lor, nevoia copiilor de a avea lumea lor. Participarea impreuna a intregii familii si a intregii biserici este catalogata ca fiind demodata si necorespunzatoare nevoilor copiilor, tinerilor si femeilor. Asa ca in numele nevoilor specifice, familia si biserica sunt fragmentate in tot felul de grupari, programe, proiecte, intruniri, etc., pana acolo incat familia si biserica nu mai au nici un fundament biblic solid si sunt purtate incoace si incolo de preferintele unor lideri de ocazie.

Trebuie observat faptul ca si aceste grupari promoveaza lideri, dar nu dupa standarde biblice ci dupa capacitatea acestora de a satisface placerea membrilor grupului. Prin urmare liderii de copii, tineret si femei care se bucura de popularitate sunt cei care pe de o parte, lucreaza cu ravna la demolarea modelului biblic de familie si biserica, iar pe de alta parte, cultiva cu abilitate sentimentul ca grupul lor are o viata autentica. Dintr-o intorsatura de condei, pentru acesti oameni, razvratirea este considerata viata autentica.

Odata instalata aceasta paradigma, liderii acestor grupuri au suport popular in a contesta autoritatea biblica a familiei si a bisericii si in a cere categoric schimbarea lucrurilor. Cererea de schimbare poate imbraca chiar forme de revolta de grup, insotita de amenintarea ca vor parasi familia sau biserica, daca nu li se satisfac revendicarile. Sub aceasta presiune, multe familii si biserici cedeaza si, in consecinta, asistam la o prabusire progresiva a temeliilor biblice pe care au fost intemeiate acestea de catre Creator. Acolo unde acest fenomen nu a reusit inca se declanseaza o lupta acerba din partea acestor grupari care beneficiaza de sprijinul mediatic si financiar al celor care deja au reusit.
In familiile in care s-a produs schimbarea de paradigma, autoritatea sotului si a tatalui este inlaturata si casa este condusa de copii si sotie. La fel si in biserici, conducerea este preluata de femei si copii/tineri.
M-am intrebat daca acest fenomen il ia pe Dumnezeu prin surprindere? Pentru a raspunde la aceasta intrebare, m-am intors la Scripturi. Profetul Isaia afirma ca atunci cand Dumnezeu aduce judecata peste poporul Lui va fi inlaturata conducerea de drept din popor:

“Le voi da baieti drept capetenii, -zice Domnul-si niste copii vor stapani peste ei…tanarul va lovi pe batran, si omul de nimic pe cel pus in cinste…Poporul meu este asuprit de niste copii, si-l conduc niste femei! Poporul Meu, carmuitorii tai te duc in ratacire si pustiesc calea pe unde umbli” (Isaia 3:4,5,12).

Va urma.

Pastor Paul Negrut